Antonia dezvăluie cum își crește cei trei copii și ce relație este între ei: „Sunt provocări specifice vârstei”

Antonia a vorbit deschis despre educația copiilor ei și a lui Alex Velea.

Antonia dezvăluie cum își crește cei trei copii și ce relație este între ei: „Sunt provocări specifice vârstei”

Antonia a vorbit recent despre cum își crește copiii alături de Alex Velea, precum și despre relația fiicei sale Maya cu frații ei, Dominic și Akim. Artista a dezvăluit că depun eforturi constante pentru a-i face pe cei mici fericiți, dar sunt și momente în care trebuie să fie mai fermi. Maya locuiește în Italia o parte din timp, dar are o relație strânsă cu frații ei mai mici și comunică frecvent cu aceștia.

Antonia, despre educația copiilor

Într-un interviu pentru revista Viva!, Antonia a vorbit dechis despre familia sa și a dezvăluit secretele ei și ale partenerului său atunci când vine vorba de educația copiilor. Artista a declarat că cel mai important în creșterea copiilor este echilibrul, iar cuplul face tot posibilul să mențină o balanță. Astfel, vedeta nu cedează tot timpul în fața drăgălășeniei micuților, ci se impune atunci când simte că este nevoie.

Îi educăm echilibrat, adică bineînțeles că le facem pe plac, le cumpărăm lucrurile pe care și le doresc, dar, în același timp, le explicăm că trebuie să se concentreze pe studiu, să învețe bine, să înțeleagă că școala e importantă, că nimic nu e for granted. Le spunem „nu” de fiecare dată când considerăm că e cazul și ne susținem unul pe celălalt să avem o poziție comună în anumite situații în care trebuie să fim mai severi cu ei.”, a spus Antonia pentru Viva!.

Deși fiica sa din fosta căsătorie locuiește în mod normal în Italia, Maya a început să vină mai des în România în ultima perioadă. În ceea ce privește relația cu frații săi mai mici, tânăra adolescentă și-a însușit de la început rolul de soră mai mare și sunt foarte uniți.

Mă bucur că deocamdată Maya vine mult mai des în România să petreacă mai mult timp cu noi, sunt fericită. Mai departe vom vedea cum vor evolua lucrurile. Maya cu Dominic și Akim au o relație extrem de bună, de apropiată, se iubesc foarte mult, iar eu nu pot decât să fiu foarte fericită. Sunt uniți, le place să petreacă timp împreună, comunică.„, a mai spus artista.

Cei mici le calcă părinților pe urme

Întrebată despre viitorul profesional al copiilor, Antonia a povestit că ambii băieți sunt pasionați de muzică și pentru foarte mult timp la studio cu tatăl lor. De asemenea, și fiica artistei este atrasă de latura artistică, Maya fiind pasionată de dans. Cei doi părinți își susțin copiii să meargă pe drumul pe care și-l doresc, existând posibilitatea să le calce pe urme.

„Dominic și Akim sunt amândoi pasionați de muzică, le place să cânte, să petreacă timp la studio cu Alexandru. Amândoi s-au apucat și de lecții de actorie și le place foarte mult. Mayei îi place foarte mult să danseze, îi place și ei la studio cu mine și cu Alexandru. Orice își vor dori să facă, eu îi voi susține necondiționat. În ceea ce privește caracterul, i-am învățat să fie oameni buni, corecți, respectuoși, să fie sinceri, iubitori, prietenoși, sunt lucruri pe care însă îmi place să cred că le și văd la noi, nu doar îi învățăm.”, a mai declarat Antonia.

Citește și:
Cum colaborează Cătălina Grama și partenerul ei, Paul Ipate, din punct de vedere profesional: „Îmi place enorm să joc alături de el'

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people