Anna Lesko a vorbit deschis despre familia ei, mai ales despre bunica de origine ucraineană, care s-a căsătorit cu un rus. Potrivit declarațiilor sale, cei doi au avut doisprezece copii, iar doi dintre aceștia au fost găsiți abandonați în perioada războiului. Artista a dezvăluit în cadrul emisiunii „Vorbește lumea’ că nu îi va putea uita niciodată și cât de mult a avut de învățat de la bunica ei.
Anna Lesko a vorbit despre familia ei
Vedeta a vorbit cu emoție în glas despre familia ei și perioada copilăriei. Anna este de origine etnică ucraineană, din Republica Moldova, iar la vârsta de 17 ani a venit în vizită în România. Artista a vorbit despre bunicii ei în contextul în care Ucraina se află acum în plin conflict militar cu Rusia.
„Bunica fiind ucraineancă, bunicul rus. Acum trebuie să îmi stăpânesc emoțiile și lacrimile. O iubesc și am iubit-o enorm. Am avut atât de multe lucruri de învățat de la ea, de la această femeie. Femeia nu a știut să citească, nu a știut să scrie, dar nu pot să îți explic ce bagaj de cunoștințe pe care astăzi îl avem din literatura de specialitate, de unde să ne inspirăm și de unde…dar ea nu știa lucrurile astea. Atât de important a fost de fiecare dată când fiicele ei se certau cu partenerii, ea spunea că nu așa, avea grijă. (…) Ea niciodată nu ne-a certat, bunica niciodată nu a ridicat tonul, întotdeauna mai mult cu privirea, avea un ton, un oftat. (…) O groază de lucruri le-am învățat de foarte mică, când nu aveam discernământul necesar să pot să îmi dau seama.', a spus vedeta.
De asemenea, Anna își amintește de bunicul ei destul de puține lucruri întrucât acesta s-a stins din viață când ea era încă mică. Cu toate acestea, vedeta a spus că era un bărbat care a ținut familia unită și și-a educat copiii așa cum a știut mai bine.
„Bunicul a fost foarte puțin pentru că la un moment dat s-a stins, s-a îmbolnăvit. El a dus două războaie. A fost un bărbat adevărat care a știut să strunească și familia și absolut toată gospodăria. Ei au avut 12 copii, un băiat și restul fete, doi copii au fost găsiți pe timpul războiului și i-au crescut și au educat. Nu erau copiii lor, i-au găsit abandonați într-un câmp.', a declarat vedeta în direct la Pro TV.
Citește și:
Maia Morgenstern pune la dispoziție apartamentul său pentru refugiații din Ucraina
FOTO: Arhivă ELLE