Anna Lesko este o artistă asumată, iar de această dată ne demonstrează faptul că a fi artist în România presupune să și înfrunți un val de critici venite din partea publicului.
Cântăreața Anna Lesko a postat pe contul personal de Facebook un mesaj pentru persoanele care o critică virulent pentru modul în care a ales să își trăiască viața. Ea își începe mesajul prin a spune că nu ar trebui să ne judecăm între noi și să ne comparăm cu alte femei, lucru cu care nu putem decât să fim de acord. Anna Lesko aduce în prim-plan faptul că noi, femeile, avem nevoie de mai multă susținere între noi. Nu-i așa că este cel mai simplu să arunci cu noroi decât să te confrunți cu profunzimea îndoielilor tale personale. Nu te mai lăsa păcălită de imaginea mea artistică, în aproape 20 de ani de carieră în muzica nu am făcut acest gest, să mi te adresez.”
Ca artistă, ea are multe prejudecăți de înfruntat din partea publicului său, iar deseori este acuzată de faptul că nu i-ar acorda fiului său educația de care are nevoie. Mă condamni întruna să fiu arsă pe rug pentru feminitatea și sexualitatea din mine cu care am fost înzestrată și pe care am cultivat-o de-a lungul anilor. Îmi iubesc copilul mai presus de orice. Mă transform într-o leoaică, sfâșii tot ce îmi stă în cale când vine vorba despre Adam.”
Nu mai este un secret faptul că Anna Lesko este printre artistele care își asumă cu mândrie senzualitatea și încearcă cu fiecare ocazie să și-o pună în evidență, așa cum și ea menționează. Eu nu sunt vulgară. Sunt senzuală, cu un sex appeal puternic, asumat, și cu un mesaj artistic, dacă poți să-l citești printre rânduri. Postările mele sunt presărate cu o autoironie, puțin sarcasm, umor și mult fun.'
Pe lângă asta, ea aduce în atenție faptul că nu ar trebui să ne comparăm între noi și că ar trebui să ne trăim viețile așa cum ne dorim, și nu cum ne dictează societatea. Anna Lesko întărește faptul că publicul ar trebui să o aprecieze pentru cariera pe care o are și munca pe care o depune, și nu pentru conținul pe care îl postează pe rețelele de socializare. Cine ești tu să dai sfaturi sau să ai o opinie sau să judeci atât de aspru statutul meu de mamă, darul suprem de la Dumnezeu?! Ce știi tu despre mine?! Nimic! Nu poți forma o opinie despre cineva doar prin prisma meseriei. Scena îmi permite să fiu oricine acolo, să întruchipez cele mai senzuale și adânci stări, vise, mesaje, atât prin melodiile mele, cât și prin limbajul trupulul, coregrafie, scenografie, lumini și atmosferă.'
De asemenea, în mesajul scris de Anna Lesko, ea a ținut să lămurească și o întrebare care îi este frecvent pusă, și anume ce ar spune fiul ei, Adam, în vârstă de patru ani, despre imaginile cu ea în ipostaze senzuale pe care le afișează pe rețelele de socializare. Sunt iubită, respectată și apreciată de cei care îmi sunt aproape și mă cunosc. Am puțini oameni pe care i-am lăsat să mă cunoască așa cum sunt și nu vreau mai mult. Nu îți face griji pentru Adam, fiul meu, care să fii sigură că primește o educație aleasă. Și ca să îți răspund la întrebarea ta: „Ce o să zică fiul tau?', Adam, dacă ar avea ocazia, te-ar lămuri până și pe tine, de ce mami a lui este, citez: „bombă sexi”, pentru că este o artistă.”
Recent, Anna Lesko a decis să se despartă de partenerul ei de viață, DJ Vinnie, după o relație de opt ani. Acest lucru o determină să își concentreze și mai mult atenția asupra fiului ei și a educației de care el are nevoie, punctând faptul că muncește pentru ceea ce are. „Da, sunt o mamă singură și nu este ușor, îmi câștig existența pe propriile mele speze. Am mare grijă să îi insuflu importanța familiei, rolul meu și al tatălui său în viața lui, chiar dacă nu mai suntem parteneri de viață. Este o meserie frumoasă, care îți aduce multă satisfacție emoțională, dar și foarte solicitantă. Sunt o norocoasă și o luptătoare.”
Foto: Instagram