Anghel Damian a vorbit despre începutul poveștii de dragoste cu Theo Rose și despre cum se înțeleg părinții săi cu artista.
Theo Rose și Anghel Damian sunt foarte rezervați în ceea ce privește povestea lor de dragoste. Cei doi își trăiesc relația departe de ochii publicului. În vara anului 2023, au devenit părinți pentru prima dată, având un băiețel, pe nume Sasha Ioan. Până acum, artista și regizorul nu au dezvăluit fotografii în care să i se vadă chipul fiului lor, preferând să îi protejeze intimitatea.
Theo Rose și Anghel Damian au vorbit de puține ori despre povestea de iubire pe care o trăiesc. Recent, regizorul a făcut o serie de confesiuni despre începutul relației cu artista, vorbind și despre momentele complicate prin care au trecut din cauza atenției excesive din partea presei.
„Am fost prinși în acest tăvălug, s-au spus minciuni despre noi și, din păcate, oricât ai încerca să repari daunele produse de cancanuri, este foarte greu ca adevărul să fie vizibil în mijlocul acestor furtuni. Recunosc că am fost puțin bulversat la început, dar apoi m-am întors la esență, și anume să trăiesc pur și simplu, fiind perfect împăcat cu adevărul nostru. Mă doare însă atunci când niște oameni sunt reduși la un subiect pus pe tarabă, când se instigă prin asta la jigniri și bullying social mediatic. Dar, indiferent ce a fost și ce va fi, am învățat să ignor orice nu are legătură reală cu adevărul vieții mele și al familiei mele”, a declarat Anghel Damian într-un interviu pentru VIVA!
Anghel Damian a mai spus cum au primit-o părinții săi, regizorul Laurențiu Damian și regizoarea Anca Damian, pe Theo Rose, dar și ce relație este între el și viitorii săi socri.
„Totul a fost de un firesc extraordinar. Am fost „adoptați” instant, atât eu în familia ei, cât și invers. Împreună, suntem o familie cu de toate, cu diversitate și mult umor, uniți prin iubire.”
Anghel Damian a mai recunoscut că el și Theo Rose au întâmpinat până acum puține momente în care s-au certat.
„În esență suntem extrem de asemănători. Am simțit asta încă de la început. Diferă stilul, abordarea poate, anumite experiențe de viață, pe scurt – forma. Fondul este comun. De certat, nu prea ne certăm, dar când mai iese „Leul” din noi, de cele mai multe ori primul pas spre împăcare îl face cel care a început cearta”, a mai spus Anghel Damian pentru sursa citată.
Theo Rose a fost invitată acum ceva timp în emisiunea „Vorbește Lumea” de la PRO TV, acolo unde a povestit mai multe despre viața de familie. Artista a făcut mărturisiri despre rolul de mamă, dar și despre schimbările pe care le-a făcut în viața ei după ce a venit pe lume Sasha Ioan. Cântăreața își dorește să fie implicată total în ceea ce privește creșterea fiului ei, așa că a trebuit să facă o serie de modificări în programul ei.
„Îmi place foarte tare viața de mamă. Mă distrez mult mai mult, dar ce-i drept am și făcut o schimbare. Primele luni au fost mai grele, din momentul în care am început lucrul din nou. Pentru că au fost toate activitățile astea în paralel și atunci a fost greu. Eram tot timpul obosită, tracasată și nu mai știam pe unde să scot cămașa. Dar a fost nevoie de lunile alea ca să pot la un moment dat să trag linie și să spun: „Stai așa un pic, că eu trebuie să fac o schimbare în programul meu, fiindcă acum avem alte priorități.” Așa că, ușor-ușor, am început să-mi organizez programul. Astfel încât, în mare parte dintre zilele săptămânii să fiu după ora 17:00 acasă cu copilul meu. Dacă nu chiar toată ziua, am câteodată și norocul ăsta.”
Foto: Arhiva ELLE