Anghel Damian a vorbit deschis despre relația cu părinții lui și ce impact a avut divorțul lor asupra sa.
Anghel Damian, unul dintre cei mai apreciați regizori de la noi, este recunoscut pentru discreția sa în ceea ce privește viața personală. Deși preferă să nu ofere prea multe detalii despre subiecte personale, recent a vorbit deschis într-un interviu pentru revista VIVA despre copilăria lui și cum l-a afectat divorțul părinților săi.
Cu toate că părinții lui au decis să divorțeze când Anghel Damian era copil, actorul povestește acum că nu a simțit niciodată distanța emoțională în familie, având o relație foarte bună cu ambii părinți, care au fost preocupați de creșterea și educația lui.
„Ai mei au rămas atât de apropiați și sunt și acum așa de buni prieteni, încât niciodată n-am simțit real despărțirea asta. Am fost și suntem o familie, ne pasă unii de alții, ne respectăm. Eu pe ei, ei pe mine și ei între ei. Nu simt despărțirea părinților mei ca pe o traumă, ba, mai mult, îmi aduc aminte că au fost extrem de delicați și grijulii ca, imediat după divorț, să îi simt mai prezenți ca niciodată în viața mea. Deși eram destul de mic, au reușit să îmi explice sensul despărțirii lor și să se poziționeze emoțional în armonie, atât în raportul dintre ei, cât și în relație cu mine.”
Totodată, Anghel Damian a dezvăluit și care sunt cele mai prețioase sfaturi pe care le-a primit de la cei care i-au dat viață. Actorul, care a moștenit pasiunea pentru cinematografie de la părinți, a declarat că puterea exemplului a avut cel mai mare impact în formarea lui și a încercat tot timpul să preia de la familie tot ce era mai bun.
„Cele mai importante lucruri pe care le-am învățat de la ei au venit prin puterea exemplului, n-au fost sfaturi sau lecții ‘teoretice’. Am fost foarte atent și am încercat să păstrez elemente din raportarea lor la viață și profesie, din dedicarea și generozitatea lor. Din multe puncte de vedere, ei îmi sunt exemplu și azi. Paradoxal însă, faptul că ei făceau parte din această breaslă m-a făcut să mă îndepărtez la început de ea. Dar cred că educația pe care mi-au oferit-o mi-a dat instrumentele necesare să fac această profesie și mi-a setat așteptările just în raport cu ceea ce a urmat.”
Theo Rose și Anghel Damian au vorbit de puține ori despre povestea de iubire pe care o trăiesc. Recent, regizorul a făcut o serie de confesiuni despre începutul relației cu artista, vorbind și despre momentele complicate prin care au trecut din cauza atenției excesive din partea presei.
„Am fost prinși în acest tăvălug, s-au spus minciuni despre noi și, din păcate, oricât ai încerca să repari daunele produse de cancanuri, este foarte greu ca adevărul să fie vizibil în mijlocul acestor furtuni. Recunosc că am fost puțin bulversat la început, dar apoi m-am întors la esență, și anume să trăiesc pur și simplu, fiind perfect împăcat cu adevărul nostru. Mă doare însă atunci când niște oameni sunt reduși la un subiect pus pe tarabă, când se instigă prin asta la jigniri și bullying social mediatic. Dar, indiferent ce a fost și ce va fi, am învățat să ignor orice nu are legătură reală cu adevărul vieții mele și al familiei mele”, a declarat Anghel Damian într-un interviu pentru VIVA!
Theo Rose a fost invitată recent într-o emisiune TV, acolo unde a povestit mai multe despre viața de familie, dar și despre modul în care ea și partenerul ei gestionează aspectele vieții de cuplu.
„Probabil că petrecem mai puțin timp decât înainte, dar suntem mult mai dornici de a-l petrece pe acela, puțin așa cum e. Asta face să rămână flacăra aprinsă între noi. Ni se face dor, luptăm mai mult pentru un weekend împreună. E greu să ne eliberăm programul. Cam o dată la două luni plecăm câte un weekend doar noi doi. Și dacă nu plecăm și rămânem acasă, dar ducem copilul la țară la ai mei”, a mărturisit Theo Rose.
Foto: Instagram