Angelina Jolie și presupusul său iubit, Akala, surprinși din nou împreună. Cum au apărut cei doi pe covorul roșu

Angelina Jolie și presupusul său iubit, Akala, au participat la premiera filmului Maria din Londra.

Angelina Jolie și presupusul său iubit, Akala, surprinși din nou împreună. Cum au apărut cei doi pe covorul roșu

Angelina Jolie a participat la premiera din Marea Britanie a noului său film, Maria. La evenimentul care marca cea de-a 68-a ediție a Festivalului de Film BFI din Londra, a fost prezent și presupusul său iubit, Akala.

Cei doi au purtat ținute similare, actrița în vârstă de 49 de ani optând pentru un costum negru din trei piese, care includea și o vestă.

Muzicianul a ales un sacou într-o nuanță închisă, o pereche de jeanși, o helancă și un fular.

Zvonurile conform cărora Jolie și Akala ar forma un cuplu au apărut în mai anul trecut, când artistul devenit activist a participat alături de actriță și de fiicele ei, Zahara, de 19 ani, și Shiloh, de 18 ani, la Festivalul Literar Calabash din Jamaica. Mai târziu, In Touch a raportat că cei doi au luat cina împreună la Milano, la șase luni după acel eveniment.

Luna aceasta, Akala, în vârstă de 40 de ani, a fost văzut la o petrecere în New York, găzduită de Jolie, pentru compania sa, Atelier Jolie. Cei doi au alimentat zvonurile despre o posibilă relație atunci când au fost văzuți ieșind din hotelul actriței din Maleficent în timpul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, în august. Cu toate acestea, mai multe surse apropiate au declarat pentru revista People că cei doi sunt doar prieteni și că Jolie este „singură în prezent și nu are o relație serioasă”.

Jolie și Akala au o legătură strânsă, având o pasiune comună pentru cauze sociale și umanitare. Cei doi au colaborat de-a lungul anilor la proiecte care abordează probleme globale, precum drepturile omului. Akala, al cărui nume real este Kingslee James McLean Daley, este cunoscut nu doar pentru muzica sa, ci și pentru activismul său politic. În 2017, el l-a susținut pe fostul lider Jeremy Corbyn în alegerile din Marea Britanie.

Între timp, lupta acerbă dintre Brad Pitt și Angelina Jolie pentru custodia celor șase copii ai lor se apropie de final. Potrivit DailyMail.com, actorul ar fi renunțat la acțiunea în instanță prin care cerea custodia comună a copiilor pe care îi are cu fosta sa soție. Asta înseamnă că actrița va păstra custodia fizică principală a copiilor, iar Brad va avea drept de vizită.

O sursă apropiată a declarat pentru publicație că cei doi actori, care se judecă încă din 2016, se află în prezent în negocieri și speră să rezolve disputa cât mai repede. Se pare că unul dintre factorii care l-au determinat pe Brad Pitt să ia această decizie a fost faptul că doar Knox și Vivienne mai sunt minori.

În urmă cu câțiva ani, Pax Jolie-Pitt l-ar fi atacat pe tatăl său, Brad Pitt, descriindu-l ca fiind un „nemernic de clasă mondială” într-o postare făcută pe Instagram de Ziua Tatălui. Tânărul, pe atunci în vârstă de 16 ani, și-a folosit contul său privat pentru a-l ataca pe actor la patru ani după ce Pitt i-ar fi abuzat atât pe fosta sa soție, Angelina Jolie, cât și pe doi dintre cei șase copii ai lor, la bordul unui avion privat.

„La mulți ani de Ziua Tatălui pentru acest nenorocit de clasă mondială! De fiecare dată îți dovedești că ești o persoană teribilă și josnică”, își începea Pax mesajul, publicat de Daily Mail. „Nu ai niciun fel de considerație sau empatie față de cei patru copii ai tăi mai mici, care tremură de frică atunci când se află în prezența ta. Ai făcut din viața celor mai apropiați de mine un iad constant. Poți să-ți spui ție și lumii ce vrei, dar adevărul va ieși la lumină într-o zi. Așa că, La mulți ani de Ziua Tatălui, ființă umană îngrozitoare!”, ar fi continuat Pax, referindu-se la Zahara, Shiloh și gemenii Vivienne și Knox.

Citește și:
Jennifer Lopez pregătește o revenire majoră în 2025 pentru a se răzbuna pe Ben Affleck. Ce planuri are artista?

Foto: Arhiva ELLE, profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people