Ar putea Angelina Jolie și Jonny Lee Miller forma din nou un cuplu? E întrebarea pe care toată lumea și-a pus-o după ce actrița în vârstă de 46 de ani a fost surprinsă părăsind apartamentul lui Jonny din New York. Jolie a fost văzută vineri seară intrând în clădirea în care locuiește actorul britanic, având în mână o sticlă de vin.
Actrița a părăsit locuința lui Miller trei ore mai târziu.
Angelina Jolie a ajuns împreună cu cei șase copii ai săi în New York în urmă cu o săptămână pentru a-și sărbători ziua de naștere.
Angelina și Jonny s-au cunoscut în urmă cu mai bine de 25 de ani, în timp ce filmau împreună pelicula Hackers. S-au îndrăgostit, iar un an mai târziu, în 1996, s-au și căsătorit. Relația lor nu a durat însă prea mult, cei doi anunțându-și despărțirea în septembrie 1997. Cu toate acestea, divorțul s-a finalizat în 1999.
În ciuda despărțirii, cei doi au rămas extrem de apropiați, Angelina mărturisind că au avut o relație frumoasă și plină de iubire.
„Eu și Jonny nu ne-am certat niciodată și nu ne-am rănit. Chiar mi-am dorit să fiu soția lui', spunea în urmă cu mai mult timp actrița, potrivit The Mirror.
În plus, într-un interviu acordat revistei B, Jolie a mărturisit că divorțul de Miller a fost „probabil cea mai mare prostie pe care am făcut-o vreodată'.
După despărțire, amândoi au încercat să își refacă viața amoroasă. Angelina s-a căsătorit în 2000 cu actorul și producătorul Billy Bob Thornton, de care a divorțat însă trei ani mai târziu, în 2003. Apoi, din 2014 și până în 2016 a fost căsătorită cu Brad Pitt, alături de care are șase copii.
În ceea ce îl privește pe Miller, acesta a fost căsătorit cu actrița Michele Hicks timp de zece ani, până în 2018.
Citește și:
Angelina Jolie, declarații neașteptate despre viața ei sentimentală, la cinci ani de la divorțul de Brad Pitt
Foto: Arhiva ELLE, Profimedia