Angelina Jolie știe exact ce vrea de la un potențial partener, și asta face găsirea bărbatului ideal tot mai dificilă.
Vedeta a discutat recent cu gazda emisiunii E! Daily News Pop, cu ocazia promovării celui mai recent film în care a jucat, Those Who Wish Me Dead. „Nu mai jucasem într-un film de acțiune de vreo 10 ani,’ a spus Jolie, precizând că pentru copiii ei a fost distractiv să o vadă într-o astfel de postură.
De la despărțirea furtunoasă de Brad Pitt, pe care l-a acuzat recent de violență domestică, actrița premiată cu Oscar s-a concentrat pe creșterea celor șase copii ai cuplului: gemenii Knox și Vivienne de 12 ani, fiicele Shiloh (14) și Zahara (16) și fiii Pax (17) și Maddox (19).
„Bineînțeles, te trezești și te gândești: Trebuie să mă asigur că ei sunt bine. Trebuie să mă asigur că sunt OK mental’, a spus ea, adăugând că, în ultima vreme, situația s-a inversat, și că, acum, copiii sunt atât de responsabili încât se asigură, la rândul lor, că mama lor este bine.
Actrița de 45 de ani a glumit și că probabil are o listă foarte lungă de deal-breakers atunci când vine vorba de pretendenți. „Sunt singură de mult timp deja', a spus ea râzând.
Într-un interviu recent pentru Entertainment Weekly, Jolie a explicat de ce a renunțat să regizeze First They Killed My Father, un proiect din 2017. „Îmi place să regizez, dar am avut o schimbare în situația mea de familie care nu mi-a mai permis să fac asta timp de câțiva ani,' a spus ea. „Trebuia să iau job-uri de scurtă durată și să fiu mai mult acasă, așa că m-am cam întors la actorie.'
Those Who Wish Me Dead are premiera vineri în cinematografele din Statele Unite și pe HBO Max.
Citește și:
Angelina Jolie vorbește despre dificultățile pe care le întâmpină ca mamă: „Am încercat să-mi vindec familia’
Foto: Arhiva ELLE