Angelina Jolie a mărturisit în cadrul unui interviu ce planuri are fiul său, Maddox, după ce facultatea lui din Coreea de Sud s-a închis ca măsură de protecție împotriva coronavirusului.
Angelina Jolie a dezvăluit într-un interviu pentru DongA Daily faptul că facultatea la care merge fiul ei Maddox, și anume Yonsei University din Coreea de Sus, s-a închis temporar în urma pandemiei de coronavirus și că el așteaptă cu nerăbdare să meargă din nou la cursuri atunci când va fi posibil.
„Sunt extrem de fericită cu alegerea pe care Maddox a făcut-o în ceea ce privește facultatea. Desigur, acum este închisă din cauza pandemiei de coronavirus. Dar nu se va transfera. Se va întoarce imediat cum lucrurile se vor rezolva. Acum profită de acest timp și studiază limba coreeană și rusă”, a declarat Angelina Jolie.
Angelina Jolie a mai spus și că foarte mulți tineri nu mai au acces la educație. „Este greu pentru oricine ca brusc să nu mai meargă să studieze și să nu mai fie lângă prieteni, mai ales că în unele țări, dacă educația unui tânăr este întreruptă în acest fel, e posibil ca el să nu se mai întoarcă niciodată pentru că trebuie să meargă la muncă sau se confruntă cu alte presiuni.”
Actrița a îndemnat tinerii să continue să se preocupe de educația lor. „Unii copii depind de școală pentru a primi o masă pe zi, lucru care îi ajută să supraviețuiască sărăciei. Alții sunt expuși abuzurilor sau violenței domestice. Așa că este o nevoie urgentă pentru a ajuta tinerii să își continue studiile, chiar și de la distanță, pentru a ne asigura că sunt capabili să obțină calificările necesare și astfel vor putea primi și celelalte tipuri de sprijin de care au nevoie. Acesta este obiectivul meu și ceva la care lucrez alături de UNESCO.”
Acum câteva săptămâni, Angelina Jolie a donat 1 milion de euro organizației No Kid Hungry pentru a-i ajuta pe cei afectați de pandemia de coronavirus.
Actrița a transmis și un mesaj de încurajare pentru a reuși să înfruntăm această perioadă dificilă. „Gândurile mele merg către oamenii din Coreea și toți cei care suferă în aceste momente. Cred că vom vedea o cooperare la nivel internațional pentru a lupta împotriva coronavirusului și trebuie să ne împărtășim din cunoștințe și resurse pentru a trece peste asta împreună. Sper că ne va aminti tuturor de importanța cooperării globale.”
Foto: Profimedia