Andrew Fletcher, membru fondator al celebrei formații Depeche Mode, a murit la vârsta de 60 de ani.
Andrew Fletcher, membru fondator al celebrei formații Depeche Mode, a murit joi, 26 mai, la vârsta de 60 de ani.
Anunţul a fost făcut pe contul de Twitter al formaţiei Depeche Mode, iar în acest moment nu se știe cauza decesului.
„Suntem şocaţi şi plini de o tristeţe copleşitoare, în urma decesului prietenului nostru drag, membru de familie şi coleg de formaţie Andy ‘Fletch’ Fletcher. Fletch a avut o inimă de aur şi era acel om pe care te puteai baza în orice moment, fie că era vorba despre o conversaţie spirtuală, o glumă bună sau o bere rece. Suntem alături de familia sa şi vă rugăm să vă gândiţi la ei şi să le respectaţi intimitatea’, se arată în postarea de pe contul de Twitter al formaţiei Depeche Mode.
— Depeche Mode (@depechemode) May 26, 2022
Andy Fletcher s-a născut în 1961 în oraşul englez Nottingham. La sfârşitul anilor 1970, Fletcher a fondat trupa Composition of Sound împreună cu Martin Gore şi Vince Clarke. După cooptarea în această formaţie a vocalistului Dave Gahan, noua denumire a trupei a devenit Depeche Mode, iar primele hituri în noua formulă au fost înregistrate în anul 1981: New Life şi Just can’t get enough.
După plecarea lui Vince Clarke, în formaţie a fost cooptat Alan Wilder, iar în această nouă formulă (Gahan, Gore, Fletcher şi Wilder), Depeche Mode a cunoscut un uriaş succes internaţional în anii 1980-1990, cu hituri precum Personal Jesus, Enjoy the Silence, I Feel You.
În 1995, Wilder şi-a anunţat retragerea din Depeche Mode. De atunci, trupa a rămas în formula sa consacrată de trio: Fletcher, Gore şi Gahan.
„Funcţionăm ca o democraţie”, declara Fletcher într-un interviu din 2017 acordat publicației The Skinny. „Dacă cineva nu vrea să facă ceva, nu facem nici noi. Martin şi Dave trăiesc în SUA, iar eu locuiesc aici (în Marea Britanie), dar asta nu ne afectează. Eu şi cu Martin suntem foarte apropiaţi. Dave e mai degrabă ca un frate. Ceea ce face ca o formaţie să fie mai bună decât un artist solo o reprezintă acea electricitate pe care o degajă. Uneori, nu ne suportăm unii pe alţii, dar acea electricitate produce muzică de calitate. Aşa e şi în cazul Depeche Mode: avem momente când nu ne suportăm şi momente când ne iubim”, declara Andrew Fletcher.
Foto: Profimedia