Andrei Ștefănescu și Antonia au decis să se despartă în vara anului 2020. Artistul a anunțat pe rețelele de socializare în noiembrie 2020 faptul că el și Antonia s-au despărțit, după o relație de șapte ani și că divorțul s-a finalizat în acel an, în septembrie, la notar, pe cale amiabilă. Cei doi s-au căsătorit în toamna anului 2019 și au împreună un băiat, pe nume Ayan. Cununia lor civilă a avut loc în Sinaia.
În vara anului 2021, s-a aflat că Antonia formează un cuplu cu Vincenzo Aiello, un fost concurent de la „Chefi la cuțite' din sezonul 9. La vremea respectivă, ea a confirmat informația că este într-o relație cu el și a mărturisit că preferă să fie discreți. Însă, după șase luni de relație s-au despărțit.
Însă, recent, Vincenzo Aiello a făcut o serie de declarații despre fosta lui parteneră și despre relația pe care a avut cu ea. Într-un interviu pentru cancan.ro, acesta a vorbit despre împăcarea Antoniei cu Andrei Ștefănescu. Se pare că prezentatorul TV și fosta lui soție și-ar mai fi acordat o șansă, astfel că sunt din nou într-o relație, însă până acum cei doi nu au confirmat acest lucru.
„A fost o perioadă foarte frumoasă din viața mea, a fost o experiență minunată, cu o persoană extraordinară! Am mai spus, nu pot să neg. Și a trecut, mergem mai departe. Nu comentez împăcarea cu Andrei, dacă a venit această împăcare. Eu nu știu, dar este alegerea lor, viața lor, sunt o familie, nu mă privește! Am investit foarte multă energie, foarte mult timp, am investit sentimentele mele, viața mea, creierul meu.'
De asemenea, Vincenzo Aiello a adăugat că el și Antonia nu au mai vorbit, însă a precizat că va fi alături de ea pentru orice.
„Am spus că îi voi fi alături pentru orice, ca în prima zi, a luat alte decizii în care eu nu am nicio treabă, eu sunt acolo, nu am mai vorbit cu ea. Suntem cunoștințe, cred! E loc de bună ziua, dacă ne întâlnim în oraș ne salutăm, fără niciun fel de problemă', a adăugat Vincenzo Aiello pentru sursa citată anterior.
La câteva luni de la despărțirea de Antonia, Andrei Ștefănescu a vorbit în emisiunea „Xtra Night Show' despre relația pe care o are cu mama copilului său, spunând că totul este foarte bine, au o relație amicală, totul pentru fiul lor, Ayan, care trebuie să îi aibă alături pe ambii părinți.
„Dacă aș putea să explic…nu știu ce s-a întâmplat. Sunt lucruri în viață pe care nu le putem explica, se întâmplă și atât. Asta a fost. Nu ne-a luat prin surprindere, așa a fost să fie. Nu știu dacă poți să povestești, pur si simplu se întâmplă și atunci e cel mai bine să rupi legătura. Cel mai bine e ca Ayan să nu simtă. Relația mea cu el e mai bună, am petrecut timp cu el pe care nu l-am petrecut înainte. Am încercat să îmi fac mai mult timp pentru mine cu el decât înainte. La un moment dat va înțelege, dar mai bine să o facă mai târziu. Trebuie să aștepți relația următoare ca să vezi dacă ai învățat ceva. Viața e atât de surprinzătoare și de ciudată, încât trebuie să aștepți pasul următoar. Eu și cu ea avem o relație foarte bună, frumoasă. Ieșim cât de des putem cu copilul. Avem o relație civilizată.'
Citește și:
Soția lui CRBL i-a transmis un mesaj emoționant partenerului său, la plecarea în aventura Survivor
Foto: Arhiva ELLE