Andreea Marin, vacanță de vis în Sardinia. Cum arată ținuta cu care vedeta a atras toate privirile

Andreea Marin s-a bucurat de o vacanță de vis în Sardinia și a împărtășit cu fanii mai multe imagini din această călătorie.

Andreea Marin a avut parte de câteva zile de relaxare departe de România. Vedeta a ales Sardinia ca destinație de vacanță și și-a încântat fanii cu o serie de imagini din această escapadă. 

Pe rețelele de socializare, Andreea Marin le-a împărtășit urmăritorilor mai multe cadre de vis din vacanța splendidă petrecută în Sardinia. Vedeta s-a bucurat din plin de vremea însorită care i-a permis și câteva momente de relaxare la plajă. Andreea Marin a atras atenția cu o ținută purtată în vacanța din Sardinia, fiind vorba despre un look compus dintr-un sutien cu dantelă și o fustă lungă, la care a adăugat un sacou negru și sandale. 

La scurt timp, au apărut și reacțiile din partea fanilor. „Pentru mine ești cea mai frumoasă, elegantă și super deșteaptă!”, „Am mai spus-o și o mai spun și acum….. rafinament si eleganță”, „Ținuta asta chiar este wow bravo elegantă”, „Cea mai frumoasă și elegantă femeie din România!”, „Frumoasă și elegantă, ca de obicei!”, sunt o parte dintre comentariile primite de Andreea Marin.

În ultima perioadă, Andreea Marin a trecut printr-o transformare fizică remarcabilă. Vedeta este adepta sportului și, pe lângă mișcare, înainte de a face orice fel de schimbare în planul ei alimentar, vedeta se consultă cu specialiștii din domeniu și urmează întocmai ceea ce i se recomandă, pentru a nu se confrunta mai târziu cu probleme care să îi afecteze sănătatea.

În cadrul podcastului gazduit de Mihai Morar, Andreea Marin a povestit despre parcursul ei în lupta cu kilogramele în plus.Ea a dezvăluit că problemele de sănătate, inclusiv dificultăți de respirație, au fost factorul decisiv care a determinat-o să ia măsuri. Un cardiolog i-a explicat că aceste simptome erau legate direct de excesul de greutate.

„S-a întâmplat ceva cu mine, într-adevăr. Acum un an. În timpul muncii, am căzut pe stradă. Pur și simplu, în timpul filmărilor. A venit salvarea rapid, colegul cu care filmam s-a alertat, am fost dusă rapid la spital, iar acolo medicii m-au pus pe picioare. Astfel de episoade, cu perfuzii, am avut din plin în anii în care, de exemplu, făceam televiziune și în care munceam de luni până duminică, zile și nopți. Era o presiune a directului, nu exista să nu-ți iasă ceva, nu puteai să repari. Era în direct, se vedea. Nu exista să schimbi ceva, să repari săptămâna viitoare. Nu, totul trebuia să fie perfect. Medicii m-au pus pe picioare în momentul acela, după care m-am întors pentru că am observat că nu respir bine”, a dezvăluit Andreea Marin.

Andreea Marin a detaliat simptomele cu care se confrunta, menționând dificultățile de respirație severe și problemele de sănătate asociate.

„Nu în timpul zilei când sunt în vervă, când sunt agitată, ci seara la sfârșitul zilei. Seara, când voiam mă puneam să adorm. Era o senzație foarte neplăcută, care mă dusese la anxietate, la atacuri de panică. Ca să vă închipuiți, vă spun că era o senzație ca aceea de înec, ca atunci când nu mai ai aer fiind sub apă. M-am gândit la probleme de inimă, pentru că în familie am un astfel de istoric, tata a murit de atac de cord. (…) Și am ajuns la un cardiolog foarte bun care mi-a spus ‘Știți, noi ne-am întâlnit acum 20 de ani Și, acum 20 de ani, zice el, în timp ce mă duce pe un hol și mă suie pe un cântar din ăla cu greutăți, ca pe timpuri, îmi spune: „Acum 20 de ani aveați 20 de kilograme în minus.” M-am urcat pe cântar, am făcut un calcul. În 20 de ani luasem 19 kilograme. Fiind înaltă, nu-ți dai seama, nu ți se pare o dramă. Crede-mă că mi-a căzut fața, nu mi-am dat seama că poate fi o diferență atât de mare. Medicul mi-a spus: sport, dietă și sex. (…) Mi-a spus că nu am nimic la inimă, am făcut niște teste și m-a făcut să înțeleg că corpul meu are o toleranță. M-am apucat de dietă, am slăbit cinci kilograme în prima lună, iar apoi, într-un an, am dat jos alte 15 kilograme. Am greutatea din liceu”, a mai spus vedeta.

Citește și:
Jorge, decizie inedită după 11 ani de căsătorie. De ce a renunțat la tradiția aniversară de a-i cumpăra soției bijuterii: „Anul acesta nu a mai primit inel…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people