Andreea Marin a vorbit cu sinceritate în cadrul unui interviu despre relația cu Adrian Brâncoveanu și planurile lor de viitor.
Andreea Marin este una dintre cele mai apreciate personalități TV din România. Vedeta a vorbit mereu deschis despre momentele dificile prin care a trecut, iar în ceea ce privește viața personală, și-a ținut-o cât mai departe de ochii publicului.
În cadrul unui interviu pentru Antena Stars, Andreea Marin a vorbit cu sinceritate despre relația cu actualul partener, Adrian Brâncoveanu, alături de care formează un cuplu de patru ani, dar și despre relația cu mama acestuia. „Pe mama lui Adi nu o știu de ieri, de azi, pentru că suntem de patru ani împreună, așa că pe mama și pe bunica le adoptăm. Suntem împreună în fiecare an. Așa cum trebuie să fie o familie, așa e relația.”
„Nu există un trebuie când vorbim de dragoste. Până la urmă dragostea ne unește pe noi oamenii. Ne simțim tare bine împreună și asta este important. Mă simt pur și simplu împlinită. Iar pentru mine fericirea înseamnă echilibru. Mi se pare minunat să ajungi la un moment dat în viață la acest echilibru. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta”, a adăugat Andreea Marin.
Vedeta a vorbit și despre o posibilă căsătorie cu partenerul ei, dezvăluind că nu refuză ideea ca asta să se întâmple la un moment dat. „Pentru mine asta nu este o provocare. Este lesne de înțeles. Nu se știe niciodată. Eu sunt un om foarte optimist și nu cred că trebuie să raportez relația mea actuală la relațiile mele anterioare. Sunt și greutăți, sunt și despărțiri uneori. Trebuie să acceptăm lucrurile așa cum sunt, trebuie să trăim frumos pentru că deciziile mele au fost bazate întotdeauna pe ideea că nu trebuie să trăiești apăsat, ci dacă nu merge fiecare poate să o ia pe drumul său și să fie fericit.”
Andreea Marin a fost întrebată și dacă își mai dorește un copil, iar răspunsul acesteia a fost unul surprinzător. „Dacă Dumnezeu va fi cu mâna pe umerii noștri, atunci va fi. Trebuie să vrem noi, dar trebuie să mai vrea și cineva acolo deasupra noastră. Sigur că ne dorim asta”, a spus prezentatorea TV pentru sursa citată.
Andreea Marin are o relație extrem de specială cu Violeta, fiica pe care o are din căsătoria cu Ștefan Bănică și care în luna decembrie a împlinit 13 ani. Vedeta a mărturisit că fiica ei se descurcă foarte bine la școală. „Sunt strictă doar pe anumite direcții. Nu sunt absurdă. Nu mă mai pricep să o ajut la lecții. Este mult mai avansată față de ce mai țin eu minte. Se descurcă singură tare bine. Chiar îmi spune uneori că mai bine se descurcă ea de una singură”, a declarat Andreea Marin pentru Antena Stars, conform Spynews.
În ceea ce privește viața profesională, Andreea Marin și-a surprins în acest an publicul cu decizia ei de a reveni în televiziune. Ea prezintă emisiunea „Nu există nu se poate” de pe TVR 2, care a avut premiera pe 12 octombrie. În luna martie a acestui an, odată cu izbucnirea pandemiei, Andreea Maria a demarat o campanie de strângere de fonduri impresionantă alături de organizația „Prețuiește Viața”, cu scopul de a ajuta persoanele care aveau nevoie.
Foto: Instagram