Andreea Marin, dezvăluiri despre succesul său în afaceri: „Dacă măsori succesul în milioane și milioane de euro…”

Andreea Marin a vorbit deschis despre situația ei financiară și afacerile sale.

Andreea Marin își păstrează viața personală departe de lumina reflectoarelor. Vedeta TV nu obișnuiește să dezvăluie detalii ce țin de acest aspect, însă a surprins cu declarațiile pe care le-a făcut despre situația ei financiară și modul în care își administrează afacerile.


Andreea Marin a fost invitată recent în emisiunea Fresh by Unica și a făcut o serie de dezvăluiri despre viața ei personală, dar și despre cariera ei și afacerile sale, declarând că, dintr-un anumit punct de vedere, se poate considera o antreprenoare de succes.

„Depinde în ce măsori succesul, nu sunt un antreprenor foarte bogat. Dacă măsori succesul în milioane și milioane de euro, înseamnă că nu îl am. Dacă măsori succesul în proiecte frumoase și în a reuși să trăiești demn și să îți asiguri o viață civilizată, atunci, da, poți spune că sunt un antreprenor de succes. Dacă oamenii își doresc să revină, dacă îi vezi cu zâmbetul pe buze, dacă vin mereu cu propuneri către tine, se întorc la tine, pentru că s-au simțit bine și anterior, înseamnă că e bine ce faci', a spus Andreea Marin pentru unica.ro.


Andreea Marin a dezvăluit și faptul că este norocoasă pentru că se bucură de sprijinul fiicei sale, Violeta, dar și al partenerului de viață, Adrian Brâncoveanu, ambii fiind implicați în proiectele ei profesionale.

„Ne ajutăm reciproc. De exemplu, în campania ‘Prețuiește viața din timpul pandemiei, am pus umărul cu toții. Am cărat împreună, am distribuit împreună, și eu, și Violeta, și Adrian. Fiecare a ajutat cu ce a putut. Violeta știe deja mult mai multe lucruri despre partea asta digitală decât mine și de multe ori mă ceartă că nu fac bine eu lucrurile așa cum m-ar învăța ea să le fac. Și are și dreptate, spun sincer! Sunt deschisă să învăț de la tineri, pentru că asta înseamnă deschidere către nou și către lumea asta în care totul se transformă cu o viteză uimitoare și, ca să ținem pasul cu ceea ce se întâmplă, trebuie să îi ascultăm pe tineri', a mai declarat ea pentru sursa citată.

Ce spune Andreea Marin despre situația ei financiară

Andreea Marin a vorbit acum ceva timp despre bunurile pe care le are. Întrebată dacă averea ei depășește un milion de euro, vedeta a oferit un răspuns, explicând că este o persoană echilibrată și face tot ceea ce este posibil pentru a-i asigura un viitor fiicei sale, Violeta.

„Nu aș numi-o avere. Am casă, am mașină, am banii să călătoresc fără exagerări, nu îmi plac excesele de niciun fel, sunt un om cu picioarele pe pământ, echilibrat și încerc să fac tot ce pot pentru ca fiica mea să aibă un viitor. Nu mi-aș permite să o dau la orice școală, oricât de scumpă. Nu, recunosc. E un efort continuu gândindu-mă la viitorul ei și la facultatea care se apropie. Am început să mă interesez', a declarat Andreea Marin în emisiunea moderată de Cristina Șișcanu de la Metropola TV.


Referitor la investițiile imobiliare, Andreea Marin a spus: „Da, există și casa noastră de la țară. La un moment dat poate fi vândută, dacă e să o privești ca pe o investiție pentru a reinvesti banii în altceva.'

Citește și:
Dana Rogoz, mărturisiri despre cum percepe diferența de vârstă de 19 ani dintre ea și soțul ei: „E firesc ca unii oameni să judece’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people