Andreea Marin este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV. Ea a fost căsătorită de trei ori până acum. În 2000, vedeta a divorțat de Cristian Gheorghiță. În 2006 s-a căsătorit cu Ștefan Bănică, în 2013 au anunțat că divorțează, iar în urma relației lor a rezultat și fiica lor, Violeta, acum adolescentă. Vedeta a fost căsătorită și cu fizioterapeutul Tuncay Öztürk, de care a divorțat în 2017, iar în prezent are o relație foarte frumoasă cu Adrian Brâncoveanu. El este fostul consul al României în Libia, angajat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Cei doi formează un cuplu de aproximativ 6 ani.
Andreea Marin își păstrează viața personală departe de lumina reflectoarelor. Vedeta TV nu obișnuiește să dezvăluie detalii ce țin de acest aspect, însă a surprins cu declarațiile pe care le-a făcut despre fostele ei relații.
„Doi oameni care nu se înțeleg dintr-un motiv sau altul, nici nu contează care, au varianta de a-și vedea fiecare de viață așa cum se simt ei bine. Copiii simt tot și îi afectează totul, nu le faci un bine. Ca adult, traumele din trecut se răsfrâng asupra lui. Când mi s-a întâmplat și mie asta, m-am mutat, m-am pus pe picioare, chiar dacă mi-a fost și mie frică. Nu era o bucurie că trebuia să o iau de la capăt. Te descurci până la urmă. Trebuie să fii deschisă și vei găsi multe soluții, chiar dacă nu-i ușor. Chiar dacă pleci dintr-o poveste ca asta cu mâinile goale, vei găsi capacitatea de a o lua de la capăt. Nu există nu se poate, că nu am cum să mă descurc', a declarat Andreea Marin într-un interviu acordat pentru ego.ro, acum ceva timp.
Invitată în urmă cu ceva timp în emisiunea „În Oglindă' realizată de Mihai Ghiță, Andreea Marin a povestit care este motivul pentru care ea și primul ei soț, Cristian Gheorghiță, au decis să divorțeze, mărturisind că atât distanța, cât și alegerile din viețile lor profesionale au intervenit în căsnicia lor și că au luat decizia de a divorța, chiar dacă încă mai aveau sentimente unul pentru celălalt.
„A fost o mare dragoste pentru un om frumos și bun. Faptul că la 7 ani după aceea noi ne-am despărțit a ținut de evoluția diferită a fiecăruia. El a plecat peste Ocean, la un curs care a durat 7-8 luni în Europa și 7-8 luni un master în Statele Unite. Această despărțire a noastră a venit într-un moment în care eu eram prea fragedă, nu eram destul de matură și în același moment am început munca nebună la ‘Surprize, am simțit o singurătate. M-am simțit singură. N-am făcut față acestei distanțe. De iubit ne iubeam în continuare, dar aveam nevoie de omul acela lângă mine. El n-a făcut nimic rău, dar a avut niște studii, un master de urmat, cu care am fost amândoi de acord și, practic, n-am făcut față. Aveam drumul meu.', a povestit Andreea Marin.
Prezentatoarea TV a recunoscut faptul că mereu a vrut să își întemeieze o familie și chiar dacă a avut parte și de momente grele în viața amoroasă, nu are regrete.
„Mereu am fost în căutarea acestei călduri pe care am cunoscut-o până la 9 ani în familia mea de acasă. Acela era idealul meu și mereu am fost în căutarea acestui ideal. Am dat și greș, n-am ales bine sau nu a existat potrivire, după caz. Asta este. E foarte simplu să stai pe margine și să judeci ce se întâmplă în viața unui om, dar numai el știe care i-au fost sentimentele, ce a trăit, ce suferințe duce în suflet. Lucrurile astea nu sunt de judecat. Eu nu am regrete. Consider că fiecare dintre experiențele trăite a avut sensul ei, chiar dacă nu s-a încheiat în mod apoteotic, așa cum ne dorim cu toții', a adăugat Andreea Marin în emisiunea „În Oglindă.„
Citește și:
Jeff Bezos și logodnica sa, Lauren Sanchez, vor semna un contract prenupțial impresionant
Foto: Instagram