Andreea Marin a împlinit 48 de ani. Mesajul transmis de vedetă de ziua ei de naștere: „Tot ce sunt vi se datorează”

Andreea Marin a împlinit 48 de ani, iar cu ocazia zilei sale de naștere, vedeta a transmis un mesaj emoționant.

Andreea Marin se bcuură astăzi de toată atenția celor dragi. Vedeta a împlinit 48 de ani, iar ziua de naștere a dus-o cu gândul acasă, la părinții ei, față de care simte un dor de nedescris. Fosta prezentatoare TV a transmis un mesaj foarte emoționant pe rețelele de socializare cu această ocazie, în care le mulțumește părinților pentru tot ce au făcut pentru ea.


Vedeta are parte numai de bucurii în luna decembrie. Dincolo de Sărbătorile tradiționale, Andreea Marin își sărbătorește și ziua de naștere, la doar câteva zile după aniversarea fiicei sale, Violeta. Fosta soție a lui Ștefan Bănică a postat pe rețelele de socializare un mesaj special pentru această zi, fiind cu gândul la părinții ei, care s-au stins de viață. Alături de câteva imagini emoționante cu familia sa, Andreea Marin a împărtășit cu internauții câteva gânduri.


„De aici am plecat la drum către lumea cea mare. Acum 48 de ani, din brațele lor calde și protectoare. Îmi sunt îngeri în cer și un dor nestins mă duce cu gândul la ei, părinții mei, rădăcinile mele iubitoare, Violeta și Dan Nicolae. Vă iubesc și vă mulțumesc, îngerii mei păzitori! Și să știți că am și aici, pe pământ, oameni buni ca pâinea caldă ce au rămas să aibă grijă de sufletul meu. Tot ce sunt vi se datorează vouă, nici nu-i nevoie să rostesc nume, căci voi știți cine sunteți: cei ce au înțeles cât de important e să fii alături la nevoie mereu, nu doar din când în când. Sunteți parte din mine. Vă multumesc!', a fost mesajul scris de Andreea Marin pe Facebook.

În urmă cu câteva zile, fiica Andreei Marin a împlinit 15 ani și a avut parte de cele mai frumoase urări din partea celor dragi. Printre cele mai speciale mesaje primite de Violeta se află cel al mamei sale, care i-a transmis toată dragostea și aprecierea.

„Suntem legate suflet de suflet, pentru totdeauna. Simt adânc fiecare tresărire, fiecare emoție, fiecare umbră sau rază de lumină din viața ta și sunt aici pentru tine, mereu. La bine și la greu, dragostea mea! La mulți ani, Violeta mea!', a transmis Andreea Marin.

Citește și:
Gerard Pique, surprins alături de noua iubită, înainte să se despartă de Shakira. Imagini cu Clara Chia în casa fotbalistului

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people