Andreea Ibacka, dezvăluiri picante despre viața de familie. Ce a mărturisit despre Cabral, după 13 ani de căsătorie: „De dimineață și până seara…”

Andreea și Cabral Ibacka au o relație de invidiat, chiar și după 13 ani de căsătorie.

Andreea și Cabral Ibacka formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi s-au cunoscut în 2007, atunci când erau colegi într-o telenovelă românească, și s-au căsătorit în anul 2011. Au împreună doi copii, pe Namiko și pe Tiago, iar prezentatorul TV mai are un copil, care locuiește în Olanda, pe nume Inoke, din mariajul cu fosta lui soție, Luana Mitran.

Andreea Ibacka este recunoscută pentru rolurile pe care le-a interpretat în mai multe telenovele românești. O perioadă, vedeta a prezentat alături de Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman emisiunea „Happy Cafe” de la Happy Channel, însă a decis să facă o pauză de la lumea televiziunii și să se concentreze pe alte proiecte

Andreea Ibacka, dezvăluiri picante despre relația cu Cabral

Andreea și Cabral Ibacka au o relație de invidiat, chiar și după 13 ani de căsătorie. Actrița își laudă soțul cu fiecare ocazie, dezvăluind aspecte inedite din viața lor de familie.

„Cu siguranță calcă mai bine decât mine, se pricepe. Dacă ar avea și timp, l-aș pune de dimineață și până seara, pentru că, de exemplu, copiii murdăresc foarte multe ținute pe zi și atunci nu se termină niciodată partea asta de rufe. La noi coșul e tot timpul plin, dar, mă rog, avem și ajutor, nu mă plâng. Suntem bine. De aceea zic că trebuie să mai eliberăm ca să stea hainele mai lejer, să nu se mai șifoneze în dulap. (…) E foarte mișto, dar practic nu vreau să îi fac prea multă reclamă în piață, pentru că este dat ce… să mai! Să se supere lumea? Să se oftice femeile acasă?!”, a povestit Andreea pentru CANCAN.ro.

În același interviu, actrița a mărturisit că nu are momentan planuri de a reveni în televiziune, însă pregătește un proiect special, despre care nu poate da detalii în acest moment.

„În televiziune deocamdată nu voi reveni, dar am un alt proiect pe care cred că o să-l încep cât de curând, altfel decât vă așteptați. Nu pot să vă dau acum mai multe detalii”, a mai spus ea pentru sursa citată.

Andreea Ibacka, despre conflictele cu soțul ei

Andreea Ibacka a vorbit fără rețineri despre soțul ei, Cabral. Actrița a făcut confesiuni sincere despre căsnicia cu partenerul ei de viață.

„A mers la niște cursuri de PR recent! (râde) Serios, într-adevăr avem și activitățile noastre separate. Cred că este important să avem libertate și încredere. Și eu mai plec cu fetele, dar și el mai pleacă cu băieții! Mai mult ca mine! (râde). În general, nu avem o problemă cu chestia asta și nu avem scandal acasă. Pe noi ne-a ajutat, ne-a ținut împreună atâția ani. (n.red. umorul) Dar nu este o rețetă pe care eu să o predau mai departe, nu funcționează la toată lumea. Inclusiv pe noi ne mai trag prietenii de mânecă și ne întreabă: „Nu te-ai supărat că a zis despre tine că porți pantaloni de instalator prin casă și nu ești sexy?”. Nu, nu m-am supărat! Sau: „El nu s-a supărat pentru că ai zis că este bătrân?”. Nu, știe și el că e bătrân!”, a povestit actrița pentru EGO.ro.

Andreea Ibacka a mărturisit că i-ar plăcea să mai joace alături de soțul ei într-un proiect de televiziune sau un film.

„Da, de ce nu? În general, proiectele pe care le-am făcut împreună au ieșit mișto și au potențial! Nu ne-am mai potrivit noi în ultimii ani la priorități, program. La un moment dat cred că ar fi tare, da! Să pot să îi fac în film tot ce nu am voie în realitate, nu? Și să nu mă pedeapsească nimeni! Domnilor producători, regizori, scenariști, puteți oricând să îi dați lui Cabral un rol de stalker al meu, ca să fie ca în viața reală!”, a mai spus ea pentru sursa citată.

Citește și:
Mesajul transmis de Mihai Morar la aniversarea a 18 ani de căsătorie cu soția lui, Gabriela. Ce imagine inedită de la nuntă a dezvăluit acesta

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people