Andreea Ibacka, dezvăluiri despre vacanța petrecută cu familia la Veneția: „Acum povestește tuturor”

Andreea Ibacka a oferit detalii inedite despre vacanța pe care a petrecut-o cu familia la Veneția.

Andreea Ibacka a împărtășit detalii despre escapada sa, alături de soț și copii, în Veneția. Vedeta s-a întors recent din minivacanța de familie, unde au petrecut câteva zile de vis. Ba mai mult, fiica actriței a fost cea mai impresionată de locurile pe care le-a văzut și povestește acum tuturor despre mica aventură din orașul italian.


Andreea Ibacka, despre vacanța cu familia

Andreea Ibacka a împărtășit detalii despre escapada pe care a avut-o cu familia la Veneția și a vorbit despre motivele pentru care ea și Cabral nu reușesc să plece singuri pentru câteva zile într-o vacanță în doi. Cu toate acestea, cei doi părinți caută să călătorească în locuri distractive pentru copii, pentru ca cei mici să nu se plictisească.

„Tocmai am fost într-o minivacanță destul de scurtă, la un parc de distracții. Că, deh, atunci când călătorești cu cei mici te gândești în primul rând să fie ei bine, veseli și să nu se plictisească, pentru că atunci ai și parte de momente de liniște. Și părinții sunt relaxați când copiii sunt bine. Așa că noi căutăm de fiecare dată locuri din acestea „child frendly', în care și ei să își găsească activități sau parc de distracții. Sau mergem cu alte familii cu copii de vârste apropiate. Nu sunt foarte sigură dar probabil că o să facem un circuit mai lung prin Europa, tot cu rulota. Ne place nouă așa, avem flexibilitate mare în program și vara este contextul perfect. În rest nu putem să ne luăm foarte multe zile libere', a spus Andreea Ibacka pentru VIVA!


Familia vedetei tocmai ce s-a întors dintr-o vacanță de vis în Veneția. Andreea Ibacka a fost surprinsă de cât de impresionată a fost fiica ei, Namiko, în vârstă de 5 ani, de locurile pe care le-a văzut și de faptul că oamenii se plimbă cu gondola prin oraș.

„Deocamdată nu (n.r. o vacanță în doi). Poate doar dacă ne iese un weekend. Dar să știi că nu tânjnim neapărat după asta. Ne simțim foarte bine în formula asta de patru. Și, cumva, știu că aș sta cu gândul tot acasă, ce au mâncat, ce au făcut… Și cât s-ar fi bucurat ei în locul respectiv. Pentru că e minunat că atunci când ai copii și ei fac chestii pentru prima dată, tu o simți și o trăiești ca și când ar fi fost prima dată pentru toată lumea și pentru tine.

Am vizitat Venezia, care este un oraș care nu se compară cu nici un altul, și reacția fetiței mele, care are aproape cinci ani a fost incredibilă. Îți dai seama cum a fost pentru ea să descopere că acolo, între case, se circulă cu vaporașul sau cu gondola. Și că orașul se va scufunda. Acum povestește tuturor că atunci când va fi ea foarte foarte bătrână orașul nu va mai exista. Că este grozav că noi am avut șansa să ne facem amintiri cu orașul cât încă este în picioare. Dar nu știu dacă aș putea să locuiesc într-un loc de genul acesta. Sigur că este inedit din punct de vedere al turiștilor, dar mă gândesc că nu e cel mai comod loc de locuit. Probabil doar de vizitat. Deși Italia e foarte primitoare și oferă foarte multe variante, inclusiv pentru copii, cum spuneam. Și da, am fost și la parcul de distracții și mai avem încă câteva și poate le includem la programul din vară', a mai spus vedeta.


Citește și:
Anastasia Soare, petrecere fastuoasă pentru mama ei. Cum au apărut vedetele la eveniment

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people