Andreea Ibacka a făcut mărturisiri, prin intermediul unei postări publicate pe contul personal de Instagram, despre schimbările pe care le-a sesizat până acum, de când a devenit mamă pentru a doua oară. Actrița a născut în luna octombrie a anului 2021 un băiat, pe nume Tiago.
„În mod absolut comun, mi-am propus ca a doua oară să mă bucur mai mult de bebelușeală. Să nu mai număr zilele fiecărei etape ce vine cu provocări, să nu aștept să treacă colicile, apoi durerile de dinți, primele săptămâni de diversificare, primii pași nesiguri, tantrumurile, insomniile ș.a.m.d. pentru a mă bucura 100% de experiența de mămică. Să nu verific aplicațiile mobile în căutarea acelor zile cu soare din dezvoltarea acestui pui de om (în care – vezi Doamne – ar trebui să fim mai radioși decât în celelalte) și să mă încarc din fiecare secundă petrecută alături de el.'
În ciuda momentelor complicate, actrița mărturisește că se bucură de fiecare clipă și etapă prin care trece fiul ei și este conștientă de faptul că are un drum de parcurs alături de el.
„Sigur că atunci când avem o noapte mai bună, în care chiar legăm câteva ore de somn, tonusul meu este altul… și sunt convinsă că vom ajunge să avem asta mai des. Dar până una alta avem un drum de parcurs. Împreună. Cu foarte bune și câteva greutăți. Și cu toate că sunt momente, situații în care îmi fac autocritică fiindcă mi-aș dori să fiu mai înțeleaptă, mai organizată pentru copiii mei, sunt și momente în care mă felicit și mă țin de plan. De planul cu bucuria, de la el am pornit.'
Andreea Ibacka a recunoscut și care este problema cu care se confruntă de când s-a născut fiul ei, Tiago. Mai precis, este vorba de faptul că nu reușește să se odihnească suficient. Cu toate acestea, actrița a povestit că nu și-a pierdut niciodată răbdarea.
„Alături de Tiago am cunoscut o altă dimensiune a privării de somn, mult dincolo de experiența alături de Namiko (copilul demo). Chiar și așa, în cele aproximativ 160 de nopți nedormite consecutiv nu mi-am pierdut niciodată răbdarea, nu am încetat să-l alint, nu am ridicat tonul, nu am găsit motive să lipsesc nici o jumătate de noapte de lângă el. Băiețelul meu simpatic, dorit și – da – mega terorist cu somnul meu e la vârsta la care îți vine să-l bagi în buzunar, să-l porți nedezlipit, să-l pupi încontinuu (mai ales că nici nu se va împotrivi). Așa că până să-mi trântească și el un „asta e treaba mea, mama!' (mi-a stat ceasul când am auzit-o prima oară de la sora lui)… pe noi doi o să ne găsiți frecvent așa', a scris Andreea Ibacka pe Instagram.
Andreea și Cabral Ibacka au împreună doi copii, pe Namiko și pe Tiago. Prezentatorul TV mai are o fiică, Inoke, din mariajul cu fosta lui soție, Luana Mitran. Andreea Ibacka și soțul ei s-au cunoscut în 2007, atunci când erau colegi într-o telenovelă românească.
Citește și:
Andreea Bălan, declarații surprinzătoare despre viața ei amoroasă: „Iubesc, sunt iubită’
Foto: Instagram