Andreea Ibacka a dezvăluit care este subiectul important pe care l-a abordat cu fiica ei, Namiko.
Andreea Ibacka are doi copii, pe Namiko și pe Tiago, alături de soțul ei, Cabral. Prezentatorul TV mai este tatăl unui copil, Inoke, care în prezent stă în Olanda, din căsnicia anterioară cu Luana Mitran.
Andreea Ibacka a recunoscut acum ceva timp că a fost mirată de o întrebare care a venit din partea fiicei sale. Namiko era curioasă să afle mai multe lucruri despre menstruație. Actrița este de părere că discuțiile despre acest subiect trebuie normalizate și i-a explicat fetiței sale despre menstruație într-un fel potrivit vârstei sale.
„M-a întrebat despre menstruație. A venit vorba. Observă niște treburi în casă, oricât ai încerca să le maschezi. Nu că ar fi un subiect tabu, dar am încercat să găsesc momentul potrivit în care să o abordez, ca ea să înțeleagă, fără să o sperie treaba asta. Ea se supără și îmi spune: ‘Eu sunt pregătită! Te rog să îmi spui orice. Eu sunt curajoasă. Și chiar este”, a povestit Andreea Ibacka în podcast-ul „Vorba lu’ Jorge”.
Andreea Ibacka este o mamă dedicată educației copiilor săi. Actrița a vorbit despre abordarea strictă pe care o are în ceea ce privește creșterea fiicei sale și fiului său. Într-un interviu recent, vedeta a făcut mărturisiri despre principiile pe care le aplică în educația copiilor.
Andreea Ibacka a ținut să precizeze că este o persoană care își respectă promisiunile și că încearcă să insufle această valoare și copiilor săi. Ba mai mult, susține că fiica ei deja a început să devină mai conștientă de anumite lucruri.
„Imperfectă… trebuie să recunosc asta, dar foarte dedicată și iubitoare. Cred că așa suntem noi, părinții, după ce avem copii… începem să facem și interogări la regulile alea stricte pe care ni le propuseserăm. Eu sunt o tipă foarte parolistă, de cuvânt și cred că i-am învățat deja și pe ei treaba asta. Cel puțin fiica mea, care are 5 ani și jumătate, deja e mult mai conștientă de ce se întâmplă, de ce discutăm, de ce promite. Este identică cu mine!”, a declarat Andreea Ibacka la Star Matinal, potrivit Spynews.
Referitor la regulile din gospodărie, Andreea Ibacka a admis că acestea nu sunt mereu respectate cu strictețe. Actrița a mai recunoscut că uneori mai face excepții de la reguli, însă încearcă să le mențină în vedere.
„Regulile au fost făcute să fie și încălcate pe alocuri, adică nu pot să spun că ora de culcare nu este niciodată depășită sau că mănâncă doar ca la carte, dar timpul dedicat ecranelor este strict, este limitat de fiecare dată”, a precizat ea.
Acum ceva timp, Andreea Ibacka a dezvăluit care este tradiția pe care încearcă să o respecte cu strictețe împreună cu familia ei.
„Nu am marcat chiar de fiecare dată cu ceva așa spectaculos. Până la urmă e important să fim împreună, să servim masa toți. Eu țin la chestia asta, să fie masa aceea în familie, de duminică, tradiția aceea pe vechi. Pentru mine astea sunt importante și mai puțin să facem o sărbătoare cu fast, cu tort, cu artificii ca să punctăm fiecare ocazie”, a declarat Andreea Ibacka pentru Playtech Știri.
Vorbind și despre căsnicia ei, actrița a recunoscut că ea și Cabral Ibacka nu au fost lipsiți de momente dificile în relația lor, dar au reușit să le gestioneze.
„Nu avem o căsnicie perfectă, avem o căsnicie normală, cum are toată lumea, cu suișuri și coborâșuri. Dar ne leagă foarte multe și atunci când există iubire, știi cum e, îți mai scoți și ochii, dar mai lași și de la tine. Cam așa și la noi. Sigur că da, numai că acasă nu e ca pe sticlă. Acasă mai apar și nervii, nu doar umorul”, a mai spus Andreea Ibacka pentru sursa menționată.
Foto: Instagram