Andreea Ibacka a vorbit cu sinceritate despre un moment greu prin care a trecut și care are legătură cu problemele de sănătate pe care le-a avut.
Andreea Ibacka este cunoscută pentru rolurile pe care le-a jucat în mai multe telenovele și seriale românești. Fanii o admiră pentru deschiderea cu care abordează și subiectele mai puțin plăcute din viața ei.
Recent, în cadrul unui interviu pentru Fanatik.ro, vedeta a făcut confesiuni despre problemele de sănătate cu care s-a confruntat. Andreea Ibacka a mărturisit că a fost suspectă de cancer de sân în urmă cu câțiva ani. Până acum, nu a mai vorbit public despre acest subiect. Actrița a consultat mai mulți medici și a ajuns și să se opereze.
„Acum câțiva ani am fost suspectă de cancer la sân, un moment greu de gestionat din punct de vedere emoțional. Și mi-a rămas clar în minte faptul că povara anunțatului părinților era la fel de mare ca șocul bolii în sine. Nu am mai vorbit public pe acest subiect, deși înăuntrul meu a fost furtună și aș fi simțit uneori nevoia să urlu. Am avut norocul de a ajunge pe mâinile celor mai buni specialiști, m-am și operat (vreo 20 oameni mi-au fost alături la spital atunci când m-am trezit), iar biopsia a infirmat temerile. Sunt foarte norocoasă, iar de atunci am rămas cu un obicei excelent. Prevenția e nelipsită.'
VOTEAZĂ AICI la ELLE STYLE AWARDS 2022 și poți câștiga unul dintre cele 50 de super premii!
În plan personal, actrița formează un cuplu alături de Cabral Ibacka. Au împreună doi copii, o fetiță, pe nume Namiko, și un băiețel, pe care îl cheamă Tiago. În același interviu, Andreea Ibacka a vorbit despre viața de familie și a spus că partenerul ei e un tată implicat.
„Nu sunt o mamă perfectă. Îmi fac mereu autocritică, îmi propun mereu mai mult, niciodată nu mă opresc din încercat. Nu aleg calea safe și niciodată nu mi-a fost teamă că nu mă voi descurca. Uneori mă mai necăjesc, apoi îmi amintesc că fac cât e omenește posibil, că fiecare alegere vine cu riscuri și că nu-mi doresc să-mi cresc copiii într-un glob de cristal. Mai am de citit, învăț și de la ei și îi iubesc de leșin. Deci: îndrăgostită, grăbită, preocupată, atentă, obosită, sucită ș.a.m.d. Cabral e un tată implicat, uneori mai răbdător decât mine. Copiii se distrează mult cu el, iar când vine momentul reușește să îi adoarmă mai repede ca Moș Ene', a adăugat Andreea Ibacka pentru Fanatik.ro.
Citește și:
Cristina Ciobănașu și iubitul ei, Alexandru Mureșan, anunț îngrijorător: „A fost operată pe cord’
Foto: Instagram