Andreea Ibacka a împlinit 39 de ani. Ce mesaj inedit a transmis public soțul ei, Cabral: „Aceasta este o poză de familie. Cu nevăstuica…”

Andreea Ibacka și-a sărbătorit recent ziua de naștere, ea împlinind 39 de ani.

Andreea și Cabral Ibacka formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi s-au cunoscut în 2007, atunci când erau colegi într-o telenovelă românească, și s-au căsătorit în anul 2011. Au împreună doi copii, pe Namiko și pe Tiago, iar prezentatorul TV mai are un copil, care locuiește în Olanda, pe nume Inoke, din mariajul cu fosta lui soție, Luana Mitran.

Andreea Ibacka a împlinit 39 de ani

Andreea Ibacka și-a sărbătorit recent ziua de naștere, ea împlinind 39 de ani. Ea a postat o imagine pe conturile de socializare în care a dezvăluit ce tort aniversar a avut și a transmis și un mesaj fanilor de pe rețelele de socializare.

39 şi 4 ore
Vă mulțumesc din ♥️ pentru toate gândurile frumoase, pupicii şi îmbrățişările voastre! Sunt o norocoasă!
Încă un an plin cu iubire, povești, prietenii, aventuri, lecții de viață, zâmbete, emoții! Luv ya!”, a scris Andreea.

Și Cabral a transmis un mesaj inedit pe contul lui de Facebook, mesaj care a atras atât urări din partea fanilor, cât și amuzamentul acestora.

Aceasta este o poză de familie.
Cu nevăstuica. Nevăstica.
Ăăă… mă rog, nevestica!
Azi e ziua ei și dacă aveți măcar puțin timp să mergeți pe pagină la Andreea să-i spuneți o vorbă bună… vă mulțumesc frumos”, a scris el în descrierea unei fotografii cu o nevăstuică.

Andreea Ibacka, dezvăluriri după 13 ani de căsătorie cu Cabral

Andreea Ibacka a surprins cu declarațiile făcute recent despre căsnicia cu soțul ei, Cabral. Actrița a mărturisit că și în căsnicia ei, ca în orice altă căsătorie, există momente tensionate.

„Am putea crea falsa impresie că acasă noi o ținem tot într-un stand-up, dar îți dai seama că nu e chiar așa! Prietena mea, Laura Cosoi, aici de față, confirmă că a văzut și momente mai tensionate. Da, ca la oricine. Până la urmă suntem o familie normală, dar cred că da, umorul ne definește pe amândoi. Și atunci cumva ne întâlnim frumos la mijloc, ne mai spunem uneori adevăruri cam nasoale în glumă și cumva trecem mai ușor peste ele”, a povestit actrița pentru Ciao.ro.

În ceea ce îi privește pe cei doi copii, actrița recunoaște că uneori mai face și greșeli în ceea ce privește educația lor.

„Învățăm de la ei, învățăm tot timpul de la ei. Recent scriam pe social media cum din parentingul ăsta modern pe care încercăm să-l facem cu ei, de fapt un mix așa între tradițional și mai modern, ne dăm seama că facem și greșeli, chiar atunci când ni le semnalează copiii. Fii-mea este corectitudinea în persoană și nu trece peste reguli. Nu minte niciodată”, a mai spus ea pentru sursa citată.

Andreea Ibacka, despre conflictele cu soțul ei

Andreea Ibacka a vorbit fără rețineri despre soțul ei, Cabral. Actrița a făcut confesiuni sincere despre căsnicia cu partenerul ei de viață.

„A mers la niște cursuri de PR recent! (râde) Serios, într-adevăr avem și activitățile noastre separate. Cred că este important să avem libertate și încredere. Și eu mai plec cu fetele, dar și el mai pleacă cu băieții! Mai mult ca mine! (râde). În general, nu avem o problemă cu chestia asta și nu avem scandal acasă. Pe noi ne-a ajutat, ne-a ținut împreună atâția ani. (n.red. umorul) Dar nu este o rețetă pe care eu să o predau mai departe, nu funcționează la toată lumea. Inclusiv pe noi ne mai trag prietenii de mânecă și ne întreabă: „Nu te-ai supărat că a zis despre tine că porți pantaloni de instalator prin casă și nu ești sexy?”. Nu, nu m-am supărat! Sau: „El nu s-a supărat pentru că ai zis că este bătrân?”. Nu, știe și el că e bătrân!”, a povestit actrița pentru EGO.ro.

Citește și:
Mesajul transmis de Mihai Morar la aniversarea a 18 ani de căsătorie cu soția lui, Gabriela. Ce imagine inedită de la nuntă a dezvăluit acesta

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people