Andreea Esca se poate mândri cu o carieră în televiziune de invidiat, având o experiență de peste 30 de ani. Ba mai mult, vedeta de la PRO TV este implicată în numeroase proiecte, iar de-a lungul timpului a avut o expunere constantă în spațiul public.
Vedeta este căsătorită cu Alexandre Eram și au împreună doi copii: pe Alexia și pe Aris. Alexia Eram a terminat facultatea în Marea Britanie, iar de ceva timp activează în mediul online. Fiica Andreei Esca este creatoare de conținut și are o comunitate de sute de mii de fani pe rețele de socializare precum Instagram sau TikTok. Astfel, Alexia este printre cei mai urmăriți și apreciați creatori din social media de la noi, care de ceva timp își câștigă singură proprii bani. Aris Eram a se mândrește și el cu mai multe apariții TV, iar în ultima perioadă este tot mai mult în lumina reflectoarelor.
Andreea Esca, detalii inedite despre carieră
Recent, Andreea Esca a vorbit deschis despre cariera sa longevivă și cum a ajutat-o meseria sa să treacă peste anumite momente din viața personală. De asemenea, vedeta TV a dezvăluit și câteva obstacole peste care a trecut de-a lungul timpului.
„Au fost câteva, că anul viitor sunt 30 de ani de la 1 decembrie 1995, dar cred că înveți să le depășești astfel încât să poți merge mai departe. De fapt, mai repede aș spune că această profesie m-a ajutat mult să trec peste momente personale dificile, pentru că aveam mereu în minte că, orice s-ar întâmpla, nu e treaba telespectatorilor, ei nu trebuie să fie afectați de ale tale. La ora 19.00 trebuie să apar în fața lor în cea mai bună formă și cu lecțiile făcute…', a spus Andreea Esca pentru viva.ro.
De asemenea, prezentatoarea de la PRO TV a dezvăluit și ce sfat important a primit în cariera sa: Să nu faci lucrurile de mântuială și să nu abandonezi.
Andreea Esca a vorbit și despre rutina ei prin care reușește să se mențină mereu într-o formă excelentă. Vedeta TV a declarat că nu face excese, iar sportul face parte din programul ei.
„Fizic, încerc să mănânc cât de cât moderat, dar nu-mi reușește întotdeauna. Uite, acum suntem în vacanță și n-am mai ținut cont de nimic. Fac mult sport, dansez mult, râd foarte mult și, pur și simplu, iubesc viața și iubesc oamenii. Așa sunt eu, n-am niciun secret, n-am o rețetă.', a mai spus vedeta.
Ce pasiuni are vedeta TV
Într-un alt interviu acordat recent, Andreea Esca a făcut câteva dezvăluiri neașteptate despre adolescența ei.
„Muzica mi-a plăcut dintotdeauna. În timpul liceului, eram acel tip de elev care nu avea alt viciu. Nu am băut alcool niciodată, nu am fumat. Nici nu m-am îmbătat niciodată până la vârsta asta, deoarece nu am băut alcool. Dar eram invitată la absolut toate petrecerile din toate clasele, tot ce exista, pentru că dansam foarte mult și pentru că eram foarte pasionată de muzică. Dansam foarte mult și atunci îți trebuie un animator la o petrecere, trebuie să spargă cineva gheața și era clar că dacă mă invită pe mine era rezolvată petrecerea', a dezvălui Andreea Esca, în cadrul podcast-ului „Ce mai zici'.
Andreea Esca a mai mărturisit că și-a dorit să ajungă medic, însă mama ei s-a împotrivit.
„Mama mea, când i-am spus că vreau să dau la medicină, mi-a zis nu. Ea toată viața a lucrat la Institutul Oncologic, unde erau bolnavi de cancer și așa mai departe și mi-a zis să nu stau zi de zi într-un mediu unde oamenii sunt bolnavi și suferă, să îmi aleg o profesie unde să fie distracție tot timpul, să râd, să fie ceva care să mă scoată din zona asta', a mai spus prezentatoarea.
Citește și:
Iulia Vântur, declarații despre operațiile estetice. Cum se menține în formă la 43 de ani: „Simt că trec anii, însă…’
Foto: Instagram