Andreea Bălan și Victor Cornea, împreună la Roland Garros. Artista, amuzată de ce scria pe legitimația sa

Andreea Bălan a plecat alături de Victor Cornea în Franța pentru turneul Roland Garros.

Andreea Bălan și Victor Cornea au călătorit împreună în Franța pentru a participa la Roland Garros, unde tenismenul va disputa primul său meci din turneul de Grand Slam. Odată ajunși la Paris, artista și partenerul ei și-au ridicat acreditările, iar cântăreața a fost amuzată de ce era scris pe legitimația ei.

Andreea Bălan, alături de Victor Cornea la Roland Garros

Roland Garros este unul dintre cele patru turnee de Grand Slam ale anului, desfășurat la Paris. Anul acesta, Andreea Bălan a mers în Franța alături de iubitul ei, Victor Cornea, pentru a-l susține din tribune. Odată ajunsă la destinație, solista și-a ridicat acreditarea și a rămas surprinsă de ce era menționat pe legitimația ei. Pe ecusonul lui Victor Cornea era menționat „jucător”, în timp ce pe ecusonul Andreei Bălan apărea „physio Cornea”, ceea ce înseamnă că ea era desemnată ca persoana responsabilă cu masajul jucătorului.

„Mi-am luat acreditarea. Sunt physio, adică îi fac masaj în fiecare zi”, a spus Andreea Bălan pe Instagram, amuzată.

Ce spune artista despre căsătorie

Votează-ți aici favoriții la ELLE New Media Awards 2024 și câștigă super premii!

La începutul lunii februarie, artista și-a însoțit iubitul la Australian Open, unde a primit și ea un ecuson. De data aceasta, era trecută ca „invitat' al echipei, însă un detaliu a atras atenția: pe ecuson scria Andreea Bălan Cornea. Cum mulți au presupus că cei doi s-au căsătorit, vedeta a clarificat situația pe rețelele de socializare.

„Acesta este badge-ul (n.r. – legitimație) meu. La fiecare turneu eu am câte un badge, așa ca să pot să intru în diverse locuri numerotate (0, 3, 5 și 9). El, în schimb, intră în mai multe locuri. Eu sunt coach ( n.r. – antrenor) de data asta, altă dată sunt wife (soție), altădată sunt fizio, altă dată sunt… nu știu ce mai sunt. Deci, de fiecare dată sunt trecută altfel. Și mă amuz, pentru că fac colecție de aceste badge-uri le-am strâns pe toate. Am și mingi pe care le păstrez, le strâng pe toate”, a precizat Andreea Bălan pe rețelele de socializare.

Andreea Bălan trăiește o relație așa cum a visat cu Victor Cornea, însă, momentan, nu își mai dorește să se căsătorească. Artista a recunoscut că nu mai consideră că acest act este necesar, având în vedere legătura profundă dintre ei. Fiind mereu prezenți și sprijinindu-se reciproc, aceștia găsesc forța necesară pentru a merge mai departe, motiv pentru care căsătoria nu este acum o prioritate.

„A te mărita nu înseamnă că este fericirea supremă. Pentru unele da. Este doar un obiectiv de atins. Pentru mine acest obiectiv nu mai este de atins. A fost cândva și l-am făcut, l-am bifat. Să fii cu cineva într-o relație de iubire sinceră și să ai o conexiune autentică este cel mai important. Nu mai contează să te măriți și faci un act. Asta este doar pentru lumea 3D”, a spus artista pentru Ego.ro.

Citește și:
Dana Rogoz, mărturisiri despre cum percepe diferența de vârstă de 19 ani dintre ea și soțul ei: „E firesc ca unii oameni să judece'

foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people