Andreea Bălan și Andreea Antonescu sunt prietene și colege de ani buni și chiar au pornit împreună în aventura America Express.
Andreea Bălan și Andreea Antonescu sunt prietene și colege de ani buni și chiar au pornit împreună în aventura America Express. Mai mult chiar, relația dintre ele este una foarte puternică, astfel că Andreea Bălan a fost nașa de botez a primului copil al Andreei Antonescu.
Andreea Antonescu este acum însărcinată pentru a doua oară, vedeta în vârstă de 40 de ani declarându-se extrem de fericită și nerăbdătoare să devină din nou mamă.
Andreea Antonescu a vorbit recent într-un interviu despre cum se simte în această frumoasă perioadă din viața ei, ce pofte are, dar și cum a reacționat fiica ei, Sienna, în vârstă de 12 ani, la aflarea veștii că artista va mai avea un copil.
„În momentul de față, exact ca al unei femei însărcinate. Pur și simplu mănânc ceea ce știu că este sănătos. Nu am avut pofte, nu pot să zic că sunt lucruri pe care le refuz. Mănânc în continuare și ciocolată, ceea ce fac de o viață”, a dezvăluit Andreea Antonescu pentru Xtra Night Show.
Andreea Bălan, cea alături de care Andreea Antonescu a concurat în cadrul America Express, este nașa fiicei sale, Sienna, dar, de această dată, Andreea Antonescu a mărturisit că s-a gândit la o altă persoană.
„De data aceasta vor fi alți nași”, a mai spus artista în cadrul interviului.
Andreea Bălan nu a părut deranjată de afirmația făcută de Andreea Antonescu, precizând că și ea are nași diferiți pentru cele două fiice ale sale, Ella și Clara.
„De data asta, nu (n.red. – nașa copilului Andreei Antonescu). Și eu am doi copii și am nași diferiți. E normal să pui nași diferiți. De ce să pui la fel nașii? Când e bine să-ți mărești familia”, a declarat Andreea Bălan la Antena Stars, scrie Spynews.
Mulți s-au întrebat dacă Andreea Antonescu a știut că este însărcinată înainte de a pleca în competiția America Express, iar acum colega ei, Andreea Bălan, a făcut unele declarații pe acest subiect.
„Nu (n.red. nu știa că e însărcinată), dar cred că nici ea nu știa. Cred că a aflat când s-a întors. Cred că nu știa, că dacă știa, cred că nu venea. (…) Un copil este o binecuvântare, așa că dacă a trecut prin acele experiențe în America Express …”, a spus Andreea Bălan, la Xtra Night Show.
FOTO: Instagram