Andreea Bălan se bucură de o poveste de dragoste minunată alături de Victor Vlad Cornea de aproximativ un an. Artista recunoaște că jucătorul de tenis este bărbatul care i-a adus echilibrul și pacea interioară și se bucură din plin de clipele petrecute împreună.
După divorțul tumultos de George Burcea, Andreea Bălan a avut dificultăți în a-și regăsi încrederea în dragoste. Totuși, de aproximativ un an, vedeta trăiește o frumoasă relație cu Victor Cornea, care i-a adus încredere și liniște.
Andreea Bălan, detalii despre relația cu Victor Cornea
Programul foarte aglomerat al tânărului jucător de tenis îl ține departe de casă pentru perioade îndelungate. Artista își sprijină partenerul și consideră că nu este extraordinar de dificil pentru ea să mențină o relație cu un sportiv de performanță. În plus, și Victor o sprijină pe Andreea în cariera sa muzicală.
„Mie nu (îi e greu să iubească un sportiv de performanță – n.red.), pentru că și eu am disciplină și o oarecare performanță în show-urile pe care le fac și înțeleg ceea ce face el. Poate de aceea ne și potrivim', a spus Andreea Bălan, pentru Unica.ro.
În luna iunie a anului trecut, artista și-a confirmat relația cu Victor Cornea, însă întâlnirile lor au început în aprilie 2023. Cu tânărul jucător de tenis, vedeta a experimentat bucuriile unei relații fundamentate pe iubire autentică și sprijin necondiționat.
„Liniște și pace. Este cea mai liniștită iubire pe care o trăiesc, pentru că atunci când ești mai tânăr poate și tu ai niște probleme nerezolvate și celălalt și vă întâlniți undeva și ies scântei. Cu cât înaintezi în vârstă te liniștești, te calmezi, te repari tu pe tine și uite că întâlnești o iubire care curge și e foarte frumoasă și liniștitoare', a mai spus Andreea Bălan.
Ce spune artista despre căsătorie
Referitor la căsătorie, Andreea Bălan nu se simte presată să ia această decizie în grabă. Ea a menționat că va accepta să se căsătorească cu Victor Cornea doar în cazul în care acesta va decide să o ceară în căsătorie și va dori să organizeze o nuntă.
„Depinde de el, de partea masculină. El trebuie la un moment dat să mă ceară, dacă își dorește. Împlinim un an în curând, așa că vom vedea, dar nu contează pentru mine acest aspect', a spus Andreea Bălan, pentru sursa mai sus-menționată.
Artista simte că acum trăiește într-o relație perfectă, aceasta fiind rezultatul unor experiențe prin care a trecut și care au contribuit la vindecarea ei și la depășirea traumelor anterioare.
„E foarte important să ai un partener care să te susțină în ceea ce face. Să existe o iubire liniștitoare. Când suntem mai tineri nici nu suntem vindecați și fiecare sunt cu traumele și problemele în relație, poate fi ușor anevoios. Cu cât înaintezi în vârstă și îți dai seama de ce te provoacă și îți vindeci acele triggere și poți avea o relație foarte liniștită și foarte curată. Este cea mai frumoasă iubire pe care o trăiesc. Nu am trăit niciodată ceva atât de frumos. Mereu a fost tot felul de problemuțe. Este cea mai curată și frumoasă iubire și ne susținem în tot ceea ce facem. Nu activăm în domenii similare, dar ceea ce e comun e ambiția și disciplina și putem să ne înțelegem reciproc când avem un vis. Ne unește dorința arzătoare de a reuși', a povestit Andreea Bălan la Antena Stars, potrivit Spynews.
Citește și:
Eva Longoria, schimbare majoră în viața ei. Ce a decis actrița în vârstă de 49 de ani
foto: Arhiva ELLE