Andreea Bălan, dezvăluiri despre regulile impuse celor două fetițe ale sale: „Nu au telefoane, nu au tablete”

Andreea Bălan a dezvăluit ce reguli le-a impus fiicelor sale.

Andreea Bălan are două fetițe minunate din căsnicia cu George Burcea și este extrem de implicată în creșterea lor. Cântăreața urmează reguli stricte în ceea ce privește educația Ellei și a Clarei și a ajuns cu cele două la un acord bine stabilit.

Dedicată creșterii fiicelor sale, vedeta respectă cu strictețe regulile stabilite de la început, asigurându-le astfel o educație solidă și o viață echilibrată. Într-un interviu recent, Andreea Bălan a subliniat cât de esențială este disciplina în viața oricui, o trăsătură pe care a dobândit-o de-a lungul carierei sale. Fiicele sale respectă aceleași principii, deoarece cântăreața a definit clar limitele și regulile în familia lor.

Andreea Bălan, detalii despre educația fiicelor sale

Andreea Bălan interzice utilizarea telefonului mobil pentru fiicele sale, considerând că nu este adecvat pentru vârsta lor, și va permite accesul la un smartphone abia la 10-12 ani. Aceasta decizie are ca scop protejarea și încurajarea lor să petreacă timpul în moduri mai constructive. În ciuda restricției, fetele se bucură de o copilărie fericită, având la dispoziție o piscină, un loc de joacă mare și multe jucării. Andreea Bălan le oferă astfel un mediu ideal pentru joacă și dezvoltare, petrecând timp de calitate alături de ele.

„Ele stau doar la televizor, o oră, o oră jumate pe zi și atât. Nu au telefoane, nu au tablete, nici nu vor avea până la 10 – 12 ani. Este cel mai greșit lucru să le dai copiilor telefoane și tablete, cel puțin până la 10 ani, 12 ani. Asta spun toți psihologii. Ajung să fie adolescenți depresivi. Nu o să le dau, indiferent de ce vor avea colegii lor la școală. În familia noastră așa este”, a declarat Andreea Bălan, la Antena Stars, potrivit Spynews.ro.

Cântăreața recunoaște că se consideră foarte norocoasă să aibă două fiice și că găsește mai ușor să gestioneze timpul lor liber cu doi copii decât dacă ar fi avut doar unul. Andreea planifică o varietate de activități menite să le ocupe timpul și să le stimuleze creativitatea, consolidând astfel legătura dintre ele.

„Într-adevăr, eu am avantajul că am doi copii. Când au doi copii, se joacă împreună. Când ai un singur copil și tu ca părinte este foarte ocupat, câteodată e confortabil să îi arunci un telefon. Trebuie să înțelegi și acei părinți. Fiecare părinte face ce poate. Eu am norocul să am doi copii și pur și simplu au un loc de joacă fabulos acasă, au piscină, au tobogane și nu e nevoie de telefoane și tablete”, a mai spus ea.

Cum îmbină vedeta viața de artist cu cea de familie

Cântăreața a vorbit într-un interviu acordat recent despre cum îmbină cariera cu responsabilitățile de părinte.

„Atunci când ești singură, trebuie să fii și așa, și așa. Sunt momente când trebuie să fiu și mai… Hai la masă, hai la teme, repetă la pian, hai să dormim devreme. Sunt și momente în care ne distrăm, ne jucăm și sunt prietena lor. Eu îmbin și cariera și viața de mămică. Astăzi, de exemplu, am fost în studio și nu am avut timp să le iau de la grădiniță, de la școală. Și atunci, am spus: Ok, nu-i problemă, recuperez și le iau cu mine la eveniment, pentru a petrece și timp împreună cu ele”, a declarat Andreea Bălan pentru Spynews.ro.

Citește și:
Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, mesaj neașteptat pe rețelele de socializare: „Că am rămas, că am plecat. Că am amăgit sau dezamăgit…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people