Andreea Bălan și Victor Cornea formează unul dintre cele mai admirate cupluri din lumea mondenă din România. Cu abilitatea lor de a evita neînțelegerile și cu o comunicare solidă, cei doi reușesc să mențină o relație armonioasă. De asemenea, gelozia nu are loc în relația lor, iar fundația solidă a poveștii lor de iubire este evidentă în felul în care gestionează certurile în cuplu.
Într-un interviu acordat recent, Andreea Bălan a vorbit despre începutul relației cu Victor Cornea și faptul că acesta i-a dezvăluit încă de la început că are un copil dintr-o relație anterioară.
„Sper să fie și el (n. red. de sărbători). La ziua lui a fost, la ziua Ellei a fost, ne înțelegem foarte bine. Faptul că Victor are un băiețel, un copil, a contat foarte mult ca eu să-mi doresc această relație pentru că era un factor important ca bărbatul cu care urma să-mi întemeiez o familie, eu având doi copii, era important să aibă un copil, să nu se mai pună problema de un alt copil. Faptul că Victor mi-a spus de la prima întâlnire că are un băiețel a fost unul dintre punctele decisive pentru a-mi dori să avem o relație', a spus artista, citată de Libertatea.ro.
Artista a mărturisit că fetițele pe care le are din relația cu George Burcea se înțeleg foarte bine cu actualul ei partener.
„Eu tot timpul spuneam, înainte să fiu cu Victor, că cine va fi cu mine va primi iubire de trei ori, de la mine și de la fetițele mele. Fetițele mele, inconștient, au încredere în alegerile mele și, dacă eu aleg să fiu cu un bărbat și să-l iubesc, evident că și ele îl vor iubi. Victor s-a integrat foarte bine, pentru că și el are foarte multă iubire de oferit, trezit spiritual, empatic, foarte blând, foarte bun și, având un băiețel, știe exact cum să se poarte, cu răbdare, cu empatie. Ella și Clara aveau nevoie de o figură masculină, mai ales că tatăl lor este plecat în America, îl văd destul de rar, și atunci Victor vine exact pe locul gol care trebuie umplut cu această figură paternă. Suntem o familie jucăușă și numai năzbâtii facem', a mai spus Andreea Bălan.
Andreea Bălan și Victor Cornea, despre comunicarea din cuplu
Într-un interviu pentru Viva!, Andreea Bălan și Victor Cornea au vorbit deschis despre relația lor și cum gestionează problemele din cuplu. Artista a precizat că ea și jucătorul de tenis s-au cunoscut într-o perioadă a vieții lor în care aveau deja o încredere de sine ridicată, motiv pentru care gelozia nu și-a avut locul.
„Mulțumim frumos! Ne susținem reciproc și ne apreciem foarte mult unul pe celălalt. A fost nevoie de o muncă titanică cu noi înșine înainte ca noi să ne cunoaștem și am dobândit ambii o încredere în noi care este greu de destabilizat. Cred că gelozia este activată în totalitate de ego și apare din lipsa încrederii în propria persoană.', a spus artista.
Întrebați care sunt punctele tari din cuplul lor, Andreea Bălan și Victor Cornea au spus că pun foarte mare accent pe comunicare și apreciere. De asemenea, cântăreața a recunoscut că, în relația lor, nu există împăcare deoarece nu ajung să se certe.
„Comunicarea, loialitatea și aprecierea consider că sunt pietrele noastre de bază'., a spus Victor Cornea.
„Nu există împăcare, deoarece nu sunt certuri. Există o calmitate și o armonie extraordinare între noi. Comunicăm din priviri de multe ori și ne simțim reciproc când unul are ceva pe suflet.', l-a completat partenera lui.
În ceea ce privește romantismul, Victor Cornea nu o neglijează deloc pe partenera sa. Sportivul o surprinde adesea cu flori și mici gesturi romantice, care o cuceresc pe artistă de fiecare dată.
„Face multe gesturi frumoase și mă surprinde deseori cu buchete imense de flori atunci când este plecat în turnee. Îmi place că mereu este foarte atent să-mi fie bine și are foarte mare grijă de mine.'
Citește și:
Shannen Doherty, dezvăluiri dureroase despre lupta cu cancerul și infidelitatea soțului său: „M-am simțit atât de trădată’
foto: Arhiva ELLE