Andreea Bălan, dezvăluiri despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „Dorul este mare”

Andreea Bălan a vorbit deschis despre momentele dificile în care ea și Victor Cornea trebuie să stea separați pe anumite perioade din cauza carierei profesionale.

De aproximativ un an, Andreea Bălan este într-o relație fericită cu Victor Cornea, deși deseori sunt nevoiți să stea separați din cauza programului încărcat al fiecăruia. Artista își împarte timpul între familie, partener și carieră, dar prioritatea ei rămâne cele două fiice. Recent, cântăreața a vorbit despre relația cu tânărul tenismen și dificultatea de a fi departe de el atunci când acesta este în turneu și ea nu-l poate însoți.

Andreea Bălan, despre relația cu Victor Cornea

După divorțul tumultos de George Burcea, Andreea Bălan a avut dificultăți în a-și regăsi încrederea în dragoste. Totuși, de aproximativ un an, vedeta trăiește o frumoasă relație cu Victor Cornea, care i-a adus încredere și liniște. Recent, vedeta a vorbit despre cum reușesc să își împartă timpul, cei doi fiind mereu ocupați cu proiectele profesionale.

„Așa este o relație cu un jucător de tenis profesionist care se află în Top 100 mondial. Fie nu lucrezi, nu ai job și-l însoțești peste tot, fie vă vedeți cum puteți. Eu îl însoțesc cam o săptămână pe lună, merg cu el la turnee, dar deseori se întâmplă să ne despărțim în aeroport. Un jucător de tenis profesionist joacă cam 40 de săptămâni pe an, iar el este acasă doar în luna decembrie. Ei joacă chiar și de sărbători, Paște, Crăciun și așa mai departe. Un artist se întoarce acasă după concerte, el nu se întoarce, asta este diferența. Oricum, dorul este mare. Este cea mai frumoasă perioadă din viața mea și este cea mai liniștită iubire pe care o trăiesc!”, a declarat Andreea Bălan pentru playtech.ro.

Ce spune artista despre pasiunile fiicelor sale

Andreea Bălan are două fetițe, Ella și Clara, din căsnicia cu George Burcea. Ea se dedică intens creșterii lor, dorind să fie un model pentru ele. Fetițele participă la diverse activități, cum ar fi înotul, gimnastica și cursurile de engleză. Când vine vorba de tenis, vedeta le duce des la antrenamente, însă nici ea, și nici partenerul ei, nu insistă asupra unei cariere în acest sport.

„Ele fac tenis o dată pe săptămână, dar pentru a fi sportiv de performanță, nu este suficient doar o dată pe săptămână. Victor a început acest sport de la 7 ani și a făcut în fiecare zi. De 6 ori a ieșit campion național în România când era adolescent și a devenit jucător profesionist la vârsta de 20 de ani. Deci, nu este suficient doar o dată pe săptămână. Nu cred că vor face acest sport pentru că este foarte greu și nici Victor nu le recomandă acest lucru.”

Programul foarte aglomerat al tânărului jucător de tenis îl ține departe de casă pentru perioade îndelungate. Artista își sprijină partenerul și consideră că nu este extraordinar de dificil pentru ea să mențină o relație cu un sportiv de performanță. În plus, și Victor o sprijină pe Andreea în cariera sa muzicală.

„Mie nu (îi e greu să iubească un sportiv de performanță – n.red.), pentru că și eu am disciplină și o oarecare performanță în show-urile pe care le fac și înțeleg ceea ce face el. Poate de aceea ne și potrivim”, a spus Andreea Bălan, pentru Unica.ro.

Citește și:
Dana Rogoz, mărturisiri despre cum percepe diferența de vârstă de 19 ani dintre ea și soțul ei: „E firesc ca unii oameni să judece'

foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people