Andreea Bălan, adevărul despre relația cu Petrișor Ruge: „Ne înțelegem foarte bine ca prieteni”

Andreea Bălan a explicat care este relația dintre ea și partenerul ei de dans, Petrișor Ruge, după ce s-a speculat că ar fi format un cuplu.

Andreea Bălan și Petrișor Ruge au format o echipă de temut în emisiunea „Dansez pentru tine' de la PRO TV, care a fost difuzată acum mulți ani. De atunci, cei doi au devenit prieteni apropiați, iar Petrișor a dansat în trupa Andreei. De asemenea, el a fost partenerul de dans al artistei în toate emisiunile sale. De-a lungul timpului, au existat speculații că ar avea o relație amoroasă, însă artista a clarificat recent că sunt prieteni buni și că se susțin reciproc în carieră și în viața personală.


Andreea Bălan, despre relația cu Petrișor Ruge

Andreea Bălan și Petrișor Ruge au o relație foarte bună, iar de 17 ani sunt parteneri de dans. Potrivit vedetei, există o comunicare tacită între cei doi în timpul dansului și spune că se aseamănă în anumite aspecte.

„Noi dansăm de 17 ani împreună. Este cea mai longevivă relație de prietenie, dar și de scenă. Unul fără celălalt nu se poate. Ne completăm foarte bine pe scenă și ne înțelegem foarte bine ca prieteni. Ne înțelegem deja din priviri. Pe scenă pur și simplu ne uităm unul la celălalt și știm deja ce trebuie să facem, ce urmează. Ne asemănăm ca ambiție. Dacă nu eram amândoi suficient de nebuni și de ambițioși nu aveam cum să facem toate acrobațiile și toate lucrurile grele. Sunt foarte grele. Pare că sunt ușor executate, dar când un lucru pare ușor înseamnă că e o muncă foarte mare în spate ca să pară așa, dar este greu', a spus Andreea Bălan pentru Ego.ro.


Deși a încercat să danseze cu alți bărbați de-a lungul timpului, Andreea Bălan s-a întors mereu la partenerul ei de scenă.

„Doar Petrișor. (n.r. îi face față atunci când vine vorba de dans) Am mai încercat, de-a lungul timpului, să mai dansez și cu alți băieți. Eu sunt foarte agitată, am o energie foarte mare și îmi trebuie un partener de dans la fel de agitat sau poate și mai și, care să mă strunească, să mă stăpânească și să mă conducă. Ca și în viața personală, eu sunt o femeie foarte puternică și îmi trebuie un bărbat mai puternic ca mine.'

Ce spune artista despre viața sentimentală

La începutul acestui an, Andreea Bălan a făcut o serie de dezvăluiri despre viața ei amoroasă. După divorțul de George Burcea, jurata de la „Te cunosc de undeva!' a reușit să depășească perioada dificilă din viața ei și să le crească singură pe cele două fiice ale lor, Ella și Clara. Cântăreața a declarat în repetate rânduri că este cu inima deschisă și speră ca la un moment dat să apară cineva potrivit.


„Tot universul se bazează pe iubire și noi suntem iubire. Statusul meu sentimental e extraordinar. Sunt foarte fericită și recunoscătoare cu tot ceea ce am în viața mea’, a declarat Andreea Bălan pentru revista VIVA!.


Cu toate acestea, artista a ținut să precizeze că vrea să țină aspectele personale ale vieții ei departe de ochii lumii și ai presei.

Citește și:
Adelina Pestrițu, dezvăluiri despre unul dintre regretele sale: „Nu mi-a plăcut de la început’

Foto: Instagram Petrișor Ruge

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people