Andreea Badala – o visatoare pragmatica

Corsete care modeleaza silueta intr-un mod ametitor, cupe de inspiratie retro aplicate pe rochii, harnasamente elastice si din piele, perforatii, materiale inovatoare alaturi de cea mai fina matase naturala… Piese facute sa celebreze trupul femeii care le poarta, sa-l imbratiseze, sa-i puna in evidenta formele, intr-un mod rafinat si subtil, si sa spuna, parca, „Admirati-ma!. Hainele create de Andreea Badala, castigatoarea titlului de „Designerul Anului, acordat de redactia ELLE si cititoarele revistei, in cadrul ELLE Style Awards, spun o poveste despre feminitate asumata, despre talent, viziune si coerenta. La inceputul unei seri de primavara timpurie, am sunat la usa atelierului Murmur, de pe strada Icoanei 75, pentru a incerca sa pun cap la cap tot ce stiam despre Andreea, sa aflu ceea ce nu stiam, pentru ca apoi sa-i schitez povestea.

Va avertizez de la inceput ca acest articol s-ar putea sa fie ceva mai exaltat decat mi-ar permite statutul de jurnalist impartial ce sunt (sau ar trebui sa fiu), dar o sa ma explic pana la final. Nu doar ca imi place Andreea si ador corsetele si rochiile Murmur, dar cum cred ca stiti, in decurs de numai cateva luni, patru vedete de prim rang (Britney Spears, Lady Gaga, Beyoncé si Madonna) au purtat piese Murmur – chiar si dac-ar fi „doar asta, tot mi-as putea justifica exaltarea, nu? Sigur, mai e si premiul despre care am pomenit mai sus.

Si mai e si prezenta pieselor Murmur in importante magazine online din lume (luisaviaroma.com, miseencage.com). Toate acestea, impreuna cu colectiile bine construite pe care le lanseaza in fiecare sezon, confirma cu varf si indesat faptul ca tanara creatoare care ne atragea si noua atentia acum cativa ani se afla pe o traiectorie ascendenta vertiginoasa. Dincolo de toate astea, Andreea Badala e o femeie de un magnetism aparte, o frumusete usor vintage si totusi cat se poate de actuala, cu o senzualitate pe care nu o afiseaza deloc, dar care o inconjoara ca o aura si… o pereche de ochi albastri care il fastacesc chiar si pe Maurice (iar Maurice, se stie, nu se pierde usor cu firea).

Am intalnit-o pe Andreea doar de patru-cinci ori. Desi am placut-o din prima clipa, niciodata n-am avut ragazul sa vorbim pe indelete. De fiecare data, insa, putinele vorbe pe care le-am schimbat au fost mai mult decat simplu small talk si au reusit, cumva, sa-mi starneasca dorinta de a afla mai multe despre ea. De data asta, era numai a mea pentru o seara, asa ca aveam de gand sa o intreb de toate. Andreea ma astepta cu prajituri, ceai si… un nou look: parul ei lung era acum taiat intr-un Bob perfect, intors la varfuri, iar bretonul proaspat ii punea si mai mult in valoare conturul fetei si ochii intensi. Ne-am asezat amandoua pe canapeaua din camera unde isi primeste clientele si ne-am pus pe povesti. Am vrut sa stiu cum s-a format omul Andreea Badala, asa ca am inceput cu… amintiri din copilarie.

Am aflat ca si-a petrecut primii sapte ani din viata la bunica ei din Campulung Muscel, intr-o atmosfera pe care o descrie ca fiind „un mix intre povesti inventate de mine, fantezie, cantecele, croitorie – pentru ca bunica ei era croitoreasa, ceea ce a introdus-o pe Andreea, firesc, in lumea hainelor, a materialelor, a tiparelor. Isi aminteste cum isi imagina povesti legate de spatiul in care se afla, de gradina in care incerca sa faca parfum din petale de flori, de primii cercei handmade facuti dintr-o bucata de metal cu care se inchideau la vremea aceea pungile de faina, pe care i-a daruit mamei – o bijuterie à la Margiela, zice razand. Nu avea multi prieteni, dar nu se plictisea niciodata – se juca mult singura sau cu fratele ei, croia haine pentru papusi, desena. „Desenez de cand eram mica de tot, de la o varsta din care nu-mi mai amintesc nimic altceva decat ca desenam, cantam, ma imbracam incontinuu… Am o multime de poze cu mine imbracata in hainele mamei, combinate in zeci de feluri. Eu cantand, eu dansand si eu desenand – asta ma caracteriza in copilarie. La sase ani, parintii au intrebat-o daca vrea la scoala. Fetita n-a vrut sa renunte la micul ei univers, asa ca parintii au inteles-o si i-au mai oferit un an de copilarie deplina.

O intreb daca isi aminteste un moment anume cand si-a dat seama ca e atrasa de moda. „Nu m-am gandit niciodata la asta. Cred ca cei sapte ani traiti alaturi de bunica au facut ca moda sa fie parte din viata mea de cand ma stiu. Stateam langa ea la probe mereu, imi placea foarte mult sa fac asta. Eram un copil, nimeni nu ma dadea afara, asa ca puteam vedea tot. Ma fascina cum aratau clientele, corpurile lor, ce purtau pe sub rochii… Veneau femei de toate varstele, majoritatea nu foarte tinere. Si multe dintre ele aveau inca genul ala de lenjerie de moda veche – sutien tip anii 50, furouri. Ei bine, cupele acelea se regasesc, azi, intr-un fel sau altul, in creatiile Andreei.

A urmat un an in Bucuresti si apoi patru in Siria. O alta lume! Tatal ei primise un proiect care urma sa dureze mult, asa ca toata familia s-a mutat. „Am trait mai mult intr-o comunitate de armeni, isi aminteste Andreea. „Am urmat o scoala de desen, unde eram cea mai mica si unde nu existau diferentieri de varsta, toata lumea era in acelasi studio, se puneau naturi statice, cu lumini, ceva foarte complex si, fiind copii mai mari in jurul meu, am fost nevoita sa cresc foarte repede. Am facut si pian, in acelasi timp, si homeschooling. N-am fost la scoala. Am incercat, dar nu mi-a placut.

In perioada ei siriana a luat contact Andreea si cu lumea internationala a modei. „La 11 ani, mi-am luat primul book cu toate colectiile. Tin minte si acum ce-mi placea si ce nu-mi placea. Castelbajac mi se parea genial, iar Chanel ma enerva. Stiam toti creatorii si aveam preferinte. Tot timpul liber il petreceam desenand modele. Asa ca, atunci cand a venit momentul sa opteze pentru un liceu, „Tonitza a parut alegerea fireasca, urmat de Facultatea de Moda din Bucuresti. Moda nu este o cariera tocmai usor de urmat, asa ca sunt curioasa sa aflu cine a sustinut-o cel mai mult pe acest drum. Imi spune dintr-o suflare ca in primul rand parintii. „Tatal meu a facut economie, dar avea un talent aparte pentru desen. Țin minte ca ma invata niste lucruri pe care habar n-am de unde le stia. Si la muzica are talent, pe care si l-a cultivat foarte tarziu, intr-un mod autodidactic. E genul de om care invata oricand. A inceput sa colectioneze arta, sa se documenteze, sa citeasca foarte mult – si era extrem de multumit ca eu merg in directia asta, spre arte.

Andreea imi marturiseste ca tatal ei ar fi preferat ca ea sa faca pictura, insa, desi a facut meditatii cu pictori si a luat aceasta arta foarte in serios, nu s-a gandit niciodata sa faca din asta o cariera. Ea voia moda. Imi spune ca pe parcursul dezvoltarii ei au mai fost persoane care au sustinut-o, dar cel mai mult, dintre cei din afara familiei, a incurajat-o iubitul ei, Barbu. „El m-a sustinut tot timpul, de cand suntem impreuna – si suntem de mult timp impreuna. A fost alaturi de mine si cand mi-am facut stagiile la Londra. L-am trecut prin multe teste si a rezistat, imi spune zambind.
Nu-l uita nici pe arhitectul Attila Kim, despre care spune: „Ma sustine incredibil de mult, imi da putere mereu. De fiecare data cand ma innod un pic pe drum sau cand nu sunt sigura de un pas, el ma impinge un pic inainte. Vorbeste foarte frumos si despre Maria Lucia Hohan si Venera Arapu, la atelierele carora a fost stagiara si de la care spune ca a primit multa sustinere, incurajare si cunostinte. „Maria m-a sustinut foarte mult sa fac ceea ce imi doresc si mi-a zis «Bravo!» la fiecare pas. Conteaza. E recunoscatoare si echipei ELLE, despre care spune ca e deschisa sa descopere designeri noi, neconfirmati inca, iar asta e foarte important.

Andreea Badala a facut cateva stagii importante la Londra – la Richard Nicoll, Tata-Naka, Emilio de la Morena si Alexander McQueen –, si tot aici a studiat tehnologia tiparelor, la London College of Fashion. Imi spune ca a invatat cate ceva de peste tot, chiar daca nu toate experientele au fost placute. „Au fost si momente nasoale, in Londra mai ales, in unele stagii, despre care nu prea am vorbit. S-a intamplat sa n-o placa un anumit studio manager si sa-i dea sarcini care mai de care mai ingrate, in momentele cele mai nepotrivite – de exemplu, sa o intrerupa din lucrul la un tipar care era aproape de finalizare pentru a o trimite sa duca gunoiul, undeva la doua statii de autobuz distanta (pentru ca acolo era un anume tomberon de reciclat carton). „La inceput cred ca mi se citea totul pe fata. Dupa care am invatat sa iau lucrurile mai usor si sa zambesc la chestiile astea. Deci tot mi-a folosit la ceva genul asta de experienta.

Dincolo de episoadele mai putin placute, Andreea spune ca a invatat, fara nici un dubiu, mai mult din stagii decat de la scoala, iar contactul cu oamenii pe care i-a cunoscut acolo si cu designerii pentru care a lucrat este extrem de valoros pentru ea. „Cel mai important lucru e ca am invatat sa ma descurc singura, chiar daca nu inteleg niste lucruri si sa intreb doar in momentul in care stiu ca, daca as mai zabovi, sistemul ar avea de suferit. Dar pana atunci, orice ar fi, sa incerc sa fac de una singura si sa mai ajut si in jur. Și odata ce inveti chestia asta iti dai seama ca esti in stare sa faci aproape orice. In plus, stagiile i-au oferit ocazia de a cunoaste oameni valorosi si de a schimba idei. „De exemplu, la stagiul de la McQueen, m-am imprietenit cu designerul Six Lee, stagiar si el pe atunci, care intre timp a ajuns foarte bine, are linia lui de menswear. Am invatat multe lucruri unul de la altul. El avea calmul acela de chinez din Hong Kong invatat sa faca orice.

Nu pot sa n-o intreb despre stagiul la Alexander McQueen, chiar cu putin timp inainte ca acesta sa se sinucida. „A fost incredibil, cel mai bun stagiu pe care l-am facut! Acolo am facut si creatie, ceea ce a fost cu adevarat special – nu e ceva obisnuit ca stagiarii sa fie lasati sa faca creatie sau dezvoltare de produse. A fost incredibil si pentru ca am vorbit direct cu el – din cand in cand, evident – si pentru ca am avut feedback si corecturi pe ceea ce faceam. A fost cel mai intens si mai folositor curs din viata mea. Am lucrat pe documentarea lui, mi s-a dat o directie, mi s-a spus ce sa fac si am dezvoltat un tipar si un produs cap-coada. Cand o intreb daca McQueen era atat de dificil dupa cum se spune, imi raspunde ca ar fi nedrept sa-si dea cu parerea. „Ce vedeam noi din exterior era o persoana care azi zambea si vorbea, maine disparea, a treia zi nu vorbea deloc.

La McQueen, Andreea Badala a avut posibilitatea de a ramane si a incepe o cariera in cadrul echipei. „A fost genul acela de moment in care mi-as fi dorit ambele drumuri. Plecase studio manager-ul de la womenswear si ii luase locul assistant managerul. Eram la Milano, dupa show, cu inca trei stagiari, si ni s-a spus ca vor alege dintre noi, pentru ca ei prefera sa ia pe cineva care stie deja mersul lucrurilor. Mi-am pus problema ca, daca ramaneam, nu merita sa stau pentru jumatate de an. In primul rand, cresti foarte greu si trebuie sa muncesti foarte mult ca sa-ti permiti sa aplici pentru un alt job sau ca sa evoluezi de la asistent la studio manager sau, poate, la designer.

E, deci, un parcurs caruia trebuie sa-i oferi timp, daca asta iti doresti. In acelasi timp, pe mine ma legau de casa niste lucruri, in primul rand relatia cu prietenul meu si Murmur, care era in stadiul de embrion (era deja gandit din scoala din Londra si asteptam momentul sa incep sa-l construiesc). Am incercat sa iau o decizie matematica, dar nu am putut hotari sa raman. Am cazut cu febra la pat, asa cum mi se intampla cand trebuie sa iau decizii – somatizez si ma imbolnavesc. Nu am putut sa zic da, raman. Pur si simplu n-am putut. Si acum, in momentul acesta? „Imi pare bine ca am ales asa.

Pentru Murmur, Andreea a avut o idee clara de directie inca de la inceput. Deja, in 2007-2008, cand era la London College of Fashion, pornise pe drumul pe care e acum. A impartasit-o profesorilor ei de la Londra si a avut reactii bune. „Profesorii mi-au zis ca am o relatie aparte cu corpul femeii, de parca as vrea sa il supra-apreciez. Da, unii mi-au spus mai in gluma, mai in serios, ca am o obsesie cu sanii. Andreea a observat in acei ani cum se dezvolta un inceput de piata erotic-luxury, careia spune, insa, ca nu i-a dat o sansa comerciala prea mare. „Tocmai de asta nu m-am gandit sa fac obiect erotic, pur si simplu, pentru ca nu cred ca target-ul poate sa se largeasca atat de tare, nu cred ca oamenii traiesc atat de lejer incat sa dea foarte multi bani pe asa ceva. In acelasi timp, in magazine gen Coco-de-Mer nu vedeam decat lenjerie, niste carti despre bondage si cele mai frumoase obiecte erotice facute de super-designeri (imi amintesc un dildo din argint, cu coada de cal negru, superb). Dar puntea dintre lumea asta – a obiectului erotic si a lenjeriei – si zona prêt-à-porter nu am vazut-o nicaieri.

Asa se face ca piata a reactionat destul de repede la creatiile Murmur, inca de la al treilea targ la care a participat. Andreea imi spune ca toti buyer-ii pe care i-a cunoscut i-au zis ca e exact ceea ce cautau: produse prêt-à-porter care sa faca legatura cu magazinele erotice de lux. „M-am bucurat foarte tare, pentru ca a urmat un sezon in care au inceput sa curga comenzile de la magazine – a fost un salt foarte mare in sezonul acela, cu colectia primavara-vara 2012. Mi-am dat seama si ca trebuie sa extind linia, pentru ca, pana la urma, cate magazine de genul acesta sunt?

Sunt curioasa sa aflu cum a ajuns brand-ul Murmur sa se bucure de atentia unor vedete precum Madonna, Beyoncé, Lady Gaga sau Britney Spears. Imi inchipuiam ca in spate trebuie sa stea o masinarie de PR si marketing foarte bine pusa la punct. Am aflat insa ca lucrurile nu stau tocmai asa. Andreea spune ca toata atentia a inceput datorita mediului online. „Marele avantaj al timpurilor noastre este traficul informatiei. Nu am buget sa fac reclama in reviste, nu am buget pentru multe lucruri, inca. Dar exista tot felul de variante. Pentru colectia din 2012, despre care iti vorbeam, am gandit o campanie, impreuna cu Attila, care a marcat un inceput pentru Murmur vizavi de magazine. Cum spuneam, au inceput sa ne caute, am primit pentru prima oara comenzi pe mail de la magazine. Si de aici au plecat tot felul de momente in care am avut vizibilitate mai mare si, din una in alta, lucrurile au luat amploare.
„Sa inteleg ca nu ai nici un PR care sa te reprezinte in afara?, ma mir eu. „Inca nu, imi raspunde Andreea. „Sau un press office sau un V.I.P. office. E normal sa am la un moment dat, dar deocamdata nu am. Ii spun ca, de obicei, cand o vedeta de talie mondiala poarta creatiile unui designer apar tot felul de legende si mici barfe despre felul in care a obtinut aceasta expunere. „Am auzit, am citit si m-au enervat tare reactiile atunci cand a inceput sa aiba succes Maria (Lucia Hohan, n.r.). Cursul normal al lucrurilor este ca, evident, in momentul in care incepi sa vinzi mult si sa ai o piata buna undeva anume, sa-ti iei un agent de vanzare si un agent de presa – sau, cum exista in State, agenti V.I.P. coverage. E ceva absolut normal, nu ai cum sa contesti importanta PR-ului. De asta m-am enervat citind comentariile apropo de Maria – pentru ca, in primul rand, nici un agent nu te-ar lua daca nu ar vedea potentialul din tine, in al doilea rand, nu ai cum sa platesti o cantareata sau o actrita de talia aceea sa-ti poarte creatiile… Chiar daca ai vrea, cum faci? E o ineptie! Da, e normal ca-mi doresc sa am un agent, dar deocamdata nu am. Am fost, pur si simplu, contactati direct.

O intreb ce impact au avut aceste aparitii ale vedetelor in piesele sale si imi spune ca, deocamdata, efectul se simte mai mult pe piata locala, in sensul unei aprecieri fata de produsele hand crafted, produsele tip corset, body, care sunt facute in serie limitata. Dar e nevoie de timp, macar inca un sezon. „In orice caz, de fiecare data cand exista un moment bun pentru un anumit tip de produs, noi ne dam seama cum ar trebui sa-l dezvoltam mai departe. Ne ajuta foarte mult un feedback  de genul acesta, pentru ca putem sa dezvoltam game diferite, de la basic spre high end. Putem sa ne permitem sa dublam pretul pentru ca am dublat, de exemplu, costul de material, putem sa ajungem la o migala mai mare. Altfel nu iti permiti sa risti foarte tare. Deja nu mai fac tot ce imi trece prin cap, de mult. Acum creez cu pagina de Excel de calculatie a pretului in minte.

Evident, vreau sa stiu mai multe si despre procesul de creatie. Asa aflu ca, intotdeauna, exact la finalul unei colectii ii vine ideea pentru urmatoarea. „Cred ca ajung in momentul in care, la final, sunt extrem de stresata si, cumva, cand ajung acasa simt nevoia sa-mi relaxez mintea. Asa apare ideea pentru colectia urmatoare si ma agat de ea, pentru ca e momentul meu de fantezie intr-o perioada in care totul e foarte pragmatic si strict. Imi povesteste ca porneste, desigur, de la o baza de inspiratie, de la o cromatica, de la niste siluete generale, dar ca la fel de important e si topul de vanzari pe sezonul trecut, notitele de feedback din sfera vanzarilor s.a.m.d. Nu prea seamana cu felul in care imi imaginez eu ca este procesul de creatie, dar Andreea imi spune ca e nevoita sa tina cont de toate acestea, de fiecare data, si sa gaseasca un mod de a le introduce in noua ei stare de visare, de inspiratie pentru noua colectie.

„Pentru vara, de exemplu, am pornit de la imaginea unui manechin din anii 30, care avea trasate toate medianele importante ale corpului feminin. Mi s-a parut ca e o expresie a perfectiunii si am transformat-o in rochia de pe coperta colectiei. De acolo am pornit mai departe si am refacut obsesia mea pentru bondage. Am incercat sa il fac mai light, creionarile mi-am dorit sa fie geometrice, un pic stilizate si poate un pic mai naive, de ce nu? In contextul respectiv mi se parea ca se potriveste.

Ii marturisesc ca rochia de pe coperta catalogului e si preferata mea, iar ea nu se mira. „Rochia aceasta este pentru o femeie care intelege ca podoaba ei cea mai de pret este chiar ea insasi. Eu imi dau seama ce fac urat si ce fac frumos, iar rochia asta nu are cum sa fie urata, nicaieri. Este frumoasa ca proportie, este frumoasa ca idee si in acelasi timp nu straluceste in momentul in care o porti – daca iti vine bine, tu esti cea care straluceste. Mi se pare ca atinge perfectiunea din punctul acesta de vedere. Dar femeia care o poarta trebuie sa fie sigura pe ea. Imi spune ca a vandut si masuri 42 si 44 din creatiile ei si ca totul sta in atitudine si in armonia proportiilor. E drept, majoritatea pieselor Murmur cer un pic de indrazneala, un pic de personalitate. Andreea spune ca isi doreste sa vada piesele Murmur combinate si altfel decat propun cataloagele ei.

Si daca tot a venit vorba despre femeile care poarta Murmur, o intreb cam cine-i calca pragul atelierului. „Ce pot sa-ti spun, imi raspunde zambind, „este ca la inceput am intrat in contact cu o tipologie cu care eu nu rezonez foarte mult, desi o apreciez din unele puncte de vedere. Genul de femeie a carei principala preocupare e cum arata, nu cum traieste si ce face. Sigur, elementul sexy le-a atras ca un miros frumos. Sa nu ma intelegi gresit, sigur ca le doresc tot binele si ca le doresc de cliente. Nu le tratez altfel. Sunt niste pisici, iar eu sunt OK cu pisicile. Insa dupa un timp am avut bucuria sa vad ca-mi trec pragul si femei de 60 de ani, cu o tinuta incredibila si un gust extrem de rafinat – genul acela de persoana cu care vrei sa stai doua ore la ceai –, care au comandat un corset sau un body. Ei, atunci am fost fericita. Dar sunt inca rare. Si, da, sunt multe cliente pe care le apreciez foarte mult si multe care ma inspira si le ascult intotdeauna. Eu apreciez orice reactie sau sfat si imi iau notite.

Ma uit la ea cat de serios isi trateaza afacerea si aproape nu-mi vine sa cred ca o persoana atat de creativa cum este un designer poate gandi atat de… matematic. Trebuie sa recunosc ca de fiecare data cand am intalnit-o i-am „simtit aceasta latura, dar dincolo de intuitia mea e evident ca Andreea Badala stie cum sa construiasca un brand cap-coada si cum sa-si promoveze creatiile. Și ca sa-i testez si mai mult spiritul analitic, o rog sa-mi spuna care sunt atuurile si punctele sale slabe. „Pot sa-ti raspund la nivel de «cred ca». Cred ca pot fi coerenta, ca am o structura destul de clara pe care incerc sa o mentin, ca sunt organizata, ca stiu sa nu am momente de fantezie atunci cand e de organizat armata… Imi spune ca cel mai mare mister legat de propria-i persoana este cum poate sa separe visatoarea din ea de organizatoare. „Visez cu ochii deschisi si, in acelasi timp, fac tabele Excel si calendare. In orice caz, imi place foarte mult ceea ce fac si cred ca am un spirit de sacrificiu rar intalnit, incat cei din jurul meu ajung sa se indragosteasca de ceea ce facem impreuna.

Cat priveste defectele, Andreea se considera prea autocritica – nu e niciodata total multumita de ea sau de o colectie. Isi reproseaza ca munceste prea mult si ca nu-si mai acorda destula importanta ca persoana. „M-am legat prea tare de brand, cred ca uneori cer prea mult de la cei din jur, uneori nu ajung sa ma relaxez si sa ma multumesc cu ceea ce se poate face.

Cand o intreb daca pune cariera inaintea vietii personale, imi raspunde calm ca cele mai importante lucruri pentru ea, inaintea carierei, sunt familia si iubitul ei. „Ca pondere de timp, insa, recunosc ca am inceput sa dedic mai mult «copilului» Murmur si nu mi-am mai lasat si mie suficient timp de respiro. Sunt ani de cand nu mi-am luat o vacanta. Abia acum incep sa realizez asta si sa fac ceva in sensul acesta.

Și, ca sa nu terminam articolul pe acest ton usor negativ, ne intoarcem la calitati. „Cred ca, de fapt, cea mai mare calitate a mea este entuziasmul. Sunt extrem de entuziasmata de ceea ce fac si de ceea ce voi face. Nu pot sa dorm noaptea de bucurie, uneori, si ii agit pe toti cei cu care lucrez, de ajung si ei niste mici clovni exaltati. Ei, acum imi intelegeti exaltarea despre care va avertizam la inceput? Da, confirm: entuziasmul Andreei se prinde de toti cei cu care intra in contact!

Foto: Mihai Bumbu

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK