Andreea Antonescu, mărturisiri despre problemele de sănătate pe care le-a avut când era mică: „Șansele mele de a supraviețui erau minime”

Andreea Antonescu a vorbit pentru prima dată despre un moment foarte greu prin care a trecut în copilărie.

Andreea Antonescu a vorbit despre prima dată despre un moment extrem de dificil prin care a trecut în perioada copilăriei. Artista s-a confruntat cu probleme grave de sănătate, iar medicii i-au dat șanse minime de supraviețuire. 


Invitată în emisiunea „În Oglindă', moderată de Mihai Ghiță, Andreea Antonescu a făcut mărturisiri emoționante despre momentele dramatice prin care a trecut când avea 2 ani. 

„Când am fost micuță, am fost foarte bolnavă. Am suferit de un sindrom nefrotic mixt. Este pentru prima oară când eu dezbat acest subiect. O infecție la ambii rinichi. Am fost internată la Fundeni, aveam vârsta de doi ani. Am fost internată timp de șase luni. Șansele ca eu să trăiesc erau micuțe, minime, acesta a fost și motivul pentru care medicii i-au recomandat tatălui meu să încerce să mai facă un copil, pentru a nu o pierde și pe mama, mama care mă iubea extrem de tare. Șansele mele de a supraviețui erau minime. Aveam acte făcute pentru a pleca undeva în Belgia, la tratament. Cu toate acestea, medicii din Spitalul Fundeni nu mi-au dat nici măcar în altă țară șanse de supraviețuire. Atunci, practic, destinul meu a fost considerat un miracol. Tocmai de asta ai mei au considerat că sunt norocoasă și au încercat să mă ghideze și să mă așeze pe un drum sau pe câteva drumuri în care să considere ei că pot reuși eu', a declarat Andreea Antonescu. 

Andreea Antonescu a cunoscut celebritatea de la o vârstă fragedă, iar ea și Andreea Bălan au reușit în formula Andre să creeze un fenomen pentru industria muzicală din România. 


Fiind cunoscută încă de mică, Andreea Antonescu a întâmpinat mai multe situații dificile, dar care au maturizat-o. Artista a fost invitată în podcast-ul „Vin de-o poveste găzduit de Radu Țibulcă, ocazie prin care a făcut mărturisiri despre adolescența ei și despre perioada trupei Andre. Cântăreața a povestit că în acea vreme existau o mulțime de speculații referitoare la viața ei personală, care nu erau adevărate. 

„Eu am învățat încă de când aveam 15 -16 ani, îmi amintesc că ăsta a fost primul meu șoc provocat de presă. Între timp am înțeles și rolul presei și îmi dau seama că fără presă nu existăm. Aveam 15-16 ani, mergeam deja la liceu, eram în Andre și veneau copiii cu ziare, că atunci nu era online, mi le aruncau în față și râdeau de mine că „ți-ai pus silicoane.’ Eu habar n-aveam ce sunt acelea silicoane, nu erau atât de în trend cum sunt astăzi, sau că am făcut nu știu câte întreruperi de sarcină, eu având 15 ani. Pe mine m-a impactat foarte tare perioada aia pentru că știam că sunt lucruri total neadevărate și plecam cu ziarele respective la tata, care de cele mai multe ori mă aștepta în fața școlii să mă ducă acasă. Plângând îi spuneam: „Tată, de ce se scriu lucrurile astea?’. Iar el încerca să-mi explice că publicitatea negativă sau publicitatea pozitivă tot publicitate se numește și atunci este bine că se vorbește despre tine. Lucru pe care nu l-am înțeles și mi-a fost foarte greu să-l înțeleg. Dar tocmai pe motivele și principiile astea, am ajuns să realizez că, de fapt, viața mea ține strict de deciziile mele.'


Citește și:
Iulia Vântur, certată de fani pentru cele mai recente imagini postate pe social media

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people