Tenorul Andrea Bocelli va concerta live din Domul din Milano, în seara primei zile a Paştelui catolic, pe 12 aprilie. Concertul va putea fi văzut pe YouTube.
Mulți credincioși nu vor putea merge la biserică în perioada următoare din cauza stării de urgență instaurate pe fondul pandemiei de coronavirus. Dar, în această duminică, de Paștele Catolic, celebrul tenor Andrea Bocelli va concerta în Domul din Milano acompaniat doar de organistul catedralei, Emanuele Vianelli. Din repertoriu nu vor lipsi piese religioase precum Ave Maria sau Sancta Maria.
Concertul va avea loc la ora 19:00 (ora Italiei) și va putea fi văzut exlusiv pe canalul de YouTube al lui Andrea Bocelli. Primarul orașului Milano, Giuseppe Sala, a declarat că „Domul va fi gol, dar, prin streaming, vom oferi vocea lui lumii întregii. Lui Bocelli i-am cerut să cânte muzică sacră, care va fi transmisă prin streaming în toată lumea”.
Italia este una dintre cele mai afectate ţări europene de epidemia de Covid-19, cu un total de 16.523 de morţi pentru mai mult de 132.000 de cazuri, dar lucrurile par să se îndrepte în ultima perioadă. Reprezentanţii Vaticanului au anunţat că, anul acesta, slujba de Paşti va avea loc pentru prima dată în absenţa credincioşilor.
„Cred în puterea de a ne ruga împreună”, a spus Andrea Bocelli într-o declarație. „Cred în Paștele Creștin, un simbol universal al renașterii de care toată lumea are nevoie, indiferent dacă e credincios sau nu. Mulțumită muzicii transmisă live, care aduce laolaltă milioane de mâini care aplaudă din toate colțurile lumii, vom putea îmbrățișa inima rănită a Pământului. Generosul și curajorul oraș Milano va fi din nou motorul unei renașteri pe care o așteptăm cu toții. Va fi o bucurie să fim martorii ei, în Dom, în timpul celebrării pascale care evocă misterul nașterii și al renașterii.”
În afară de acest concert, fundația lui Andrea Bocelli a pornit o campanie care să ajute spitalele să achiziționeze echipament care să protejeze personalul medical de coronavirus.
Foto: Hepta