Cântărețul italian de operă Andrea Bocelli face afirmații șocante despre momentele neplăcute din carantină.
Cântărețul italian de operă face afirmații șocante despre momentele neplăcute din carantină, după ce recent a dezvăluit că ar fi fost infectat cu COVID-19, fiind acum complet vindecat.
Andrea Bocelli, în vârstă de 61 de ani, a descris în cuvinte dure momentele de carantină dar și măsurile luate de autoritățile italiene pe timpul pandemiei.
„Nu puteam să plec de acasă, deși nu am comis nicio crimă”, a declarat acesta potrivit unui raport BBC. Tot el spune că s-a simțit „umilit și ofensat” de măsurile autorităților și mărturisește că nu a respectat regulile, „fiindcă nu crede că era bine sau sănătos să stea acasă la vârsta lui”, adăugând că „are o vârstă și că are nevoie de soare și de vitamina D”.
După părerea sa, pandemia care a ucis mai mult de 35.000 de italieni a trecut deja, el sugerându-le și celorlalți „să refuze aceste reguli”. Nu apare totuși în raport și perioada în care acesta susține că nu s-ar fi supus regulilor.
Cântărețul a spus în luna mai că s-a vindecat „complet și rapid” de virusul pe care l-ar fi contactat în martie, și chiar a donat sânge pentru a ajuta studiile în legătură cu posibilul vaccin împotriva coronavirus.
În timpul unei ședințe în Senatul Italiei la care au participat mai mulți membri ai opoziției, Bocelli a surprins pe toată lumea cu noile afirmații. Liderul partidului de extremă-dreapta, Matteo Salvini, a atacat și el modul în care prim-ministrul Giuseppe Conte alături de Guvernul italian au reacționat la situația de criză din țară.
Andrea Bocelli a folosit și el „argumentul mulțimii” și anume acela că nu cunoaște pe nimeni apropiat care să fie la terapie intensivă, și crede că pericolul a trecut. „Deci de ce atâta gravitate în jurul subiectului?”, a spus el. „Hai să ne opunem acestor reguli. Să citim, să ne mișcăm, să ne cunoaștem, să vorbim, să dialogăm.”
Tot el a criticat și deciziile Guvernului privind redeschiderea școlilor: „Am o fetiță de 8 ani și e de necrezut că acești copii vor trebui să meargă la școală unde sunt separați prin plexiglass și ascunși în spatele unei măști. E de necrezut cât de repede s-au închis școlile, și că la fel de repede s-au redeschis cluburile de noapte, unde tinerii nu se duc să învețe, ci din contră”.
Ulterior, Andrea Bocelli a susținut că afirmațiile sale au fost „greșit înțelese”, continuând să spună că modul său de a gândi a ajutat mulți oameni infectați cu noul virus să se refacă.
Într-un mesaj video publicat pe Facebook, Andrea Bocelli şi-a cerut iertare. „Nu am avut intenţia de a îi ofensa pe aceia care avut de suferit din cauza COVID-19”, a spus artistul.
Text: Cristiana Daraban
Foto: Arhiva Revistei ELLE