Andra, PRIMELE DECLARAȚII după ce s-a vindecat de coronavirus

Andra s-a vindecat de coronavirus și a făcut un anunț important adresat fanilor.

Andra, PRIMELE DECLARAȚII după ce s-a vindecat de coronavirus

În urmă cu două săptămâni Cătălin Măruță, soția lui, Andra, dar și cei doi copii ai lor, David, în vârstă de 9 ani și Eva, în vârstă de 5 ani, au fost depistați pozitiv cu coronavirus. Cei patru și-au petrecut perioada de izolare acasă și au ținut constant legătura cu fanii prin intermediul rețelelor de socializare. Ei au făcut o formă ușoară a bolii și nu au necesitat internare în spital.

Mai mult chiar, Cătălin Măruță, în vârstă de 43 de ani, a prezentat emisiunea de la Pro TV chiar de acasă, fiind ajutat zilnic de diverse celebrități și prieteni. Cătălin Măruță s-a vindecat de coronavirus, astfel că a revenit pe platourile de filmare.

Deși s-a confruntat cu unele probleme de sănătate pe perioada infectării cu coronavirus, Andra a ținut să își anunțe fanii că acum se simte mult mai bine, dar le-a povestit și despre toate simptomele pe care le-a avut.

Au fost niște zile mai grele până acum, dar astăzi mă simt mult mai bine. Am avut dureri musculare, am început să tușesc foarte tare, să mă doară în gât foarte tare, astăzi mi-am pierdut și gustul și mirosul. Noi suntem aici, acasă în familie, bucuria cea mai mare e că copiii sunt bine și soțul meu. Eu astăzi mă simt foarte bine”, le-a spus Andra fanilor săi de pe Instagram.

Dovada că Andra se simte mult mai bine este chiar cea mai recentă imagine postată pe contul ei de Instagram, fotografie care pare a fi realizată în culisele unei emisiuni. „Surprizele pentru voi mă entuziasmează cel mai mult! Abia aștept să vă spun ce proiect pregătesc! Vă pup!”, a scris Andra în descrierea imaginii.

Artista le-a dezvăluit fanilor care o urmăresc pe rețelele de socializare cu ce probleme de sănătate s-a confruntat. Andra s-a filmat în timp ce interpreta câteva piese din repertoriul cântăreței Ariana Grade și le-a mărturisit fanilor că vocea sa a suferit unele modificări din cauza virusului. „Deocamdată sunt așa, pe voce de cap, pentru că nu am voie să fac un efort prea mare. Dar muzica mă binedispuse și mai cânt așa, în gând. Dar abia aștept să vă cânt, sunt nerăbdătoare să mă văd cu trupa, să cântăm, să vă spun ce am pe suflet, că am adunat foarte multă emoție pe care o să o pun în muzica mea”, a spus Andra, pe Instagram.

Citește și:
Dragoș Bucur, anunțul care face înconjurul Internetului: „Nu mă vaccinez și nu port mască”

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people