Anca Țurcașiu spune adevărul despre operațiile sale estetice. Ce a dezvăluit actrița: „Fiecare este liber să facă ce vrea…”

Într-un interviu acordat recent, Anca Țurcașiu le-a dat replica celor care o acuză că a apelat la medicii esteticieni și nu recunoaște acest lucru.

La „Asia Express”, Anca Țurcașiu a reușit să atragă atenția atât prin perseverența în competiție, cât și prin felul impresionant în care arată la 54 de ani. Talentata actriță și cântăreață a devenit, însă, tot mai deranjată de speculațiile legate de aspectul său fizic și a preferat să evite comentariile directe pe tema unor eventuale intervenții estetice.

Anca Țurcașiu, declarații despre operațiile sale estetice

Într-un interviu acordat recent, Anca Țurcașiu le-a dat replica celor care o acuză că a apelat la medicii esteticieni și nu recunoaște acest lucru.

„Dacă alăturați mai multe fotografii cu mine de acum 30, 20 sau 10 ani – veți vedea că sunt la fel. Într-adevăr, mi-am schimbat foarte mult părul, culoarea părului, sunt altă persoană, pentru că sunt blondă acum – altfel, o să vedeți că sunt la fel. Nu știu de ce s-au spus astfel de lucruri despre mine și nici nu
mă interesează… Fiecare este liber să facă ce vrea cu corpul lui și cu fața lui, cu mintea, cu sufletul lui, cu tot. N-avem dreptul să judecăm pe nimeni și nu ne interesează, chiar nu stau să comentez acest aspect”, a declarat actrița pentru VIVA!.

Anca Țurcașiu a vorbit și despre modul în care se menține în formă, fiind adesea lăutată pentru silueta ei de invidiat.

„Da, asta cu silueta de invidiat, într-adevăr, e raportată probabil la vârstă. Am făcut eforturi dintotdeauna să mi-o păstrez. Ba chiar și azi pot spune că fac eforturi, mâncând atent, făcând sport. Iar dacă iau 3-4 kg, imediat intru în acțiune și le dau jos. Chiar asta urmează să se întâmple, pentru că am avut o perioadă în care am pus 2-3 kg, nici nu m-am mai urcat pe cântar de mult și vreau să le dau jos – așa că voi intra într-un program foarte strict de sport și alimentație”, a mai spus actrița pentru sursa citată.

Câți bani ar fi câștigat Anca Țurcașiu și Andreea Samson pentru participarea la Asia Express

Anca Țurcașiu și Andreea Samson au rezistat timp de 9 săptămâni în competiția care este difuzată de Antena 1. Chiar dacă nu au obținut premiul cel mare, se pare că cele două au plecat acasă cu o sumă impresionantă.

Pentru fiecare săptămână petrecută în competiție, Anca Țurcașiu și Andreea Samson au primit un onorariu consistent de 2.000 de euro. După 9 săptămâni intense de filmări, suma totală strânsă de fiecare dintre ele ajunge la impresionanta cifră de 18.000 de euro, conform Fanatik.

Într-un interviu acordat recent, Anca Țurcașiu și Andreea Samson despre experiențele prin care au trecut la Asia Express și amintirile cu care au rămas.

„Sunt fericită că am făcut acest pas de a participa la Asia Express, pentru că mi se pare cea mai mare încercare dintr-o viață de om. Sunt mândră că am avut puterea să trec prin această uriașă provocare – pentru că azi pot spune că pot orice, nu mi se mai pare nimic dificil din orice provocare mi-ar da viața. Simt că pot să trec peste orice și că pot să fac orice”, a povestit Anca Țurcașiu pentru VIVA!.

Anca Țurcașiu a mai povestit că a primit și în trecut invitația de a participa la acest show, însă abia acum a avut timpul liber pentru a putea concura.

„N-am avut niciun fel de îndoială, am acceptat din primul moment, cu atât mai mult cu cât invitația mea la acest show era de foarte multă vreme – de acum 5-6 ani, dar, din diferite motive, n-am putut. Acum aveam un an în care eram destul de liberă, eram într-o formă foarte bună. Oricum se spune că, pentru Tauri, 2024 este anul vieții lor. Și așa se pare că e. Familiile noastre au reacționat cu foarte mare bucurie și susținere. Și când spun familie, mă refer și la prietenii mei, și la bărbatul care îmi este alături azi și îmi era și atunci. Toți mi-au oferit această susținere cu foarte mare drag și bucurie. Ba chiar pot spune că m-au îndemnat să fac asta ca fiind ‘once in a lifetime experience’, cea mai tare experiență a vieții mele”, a povestit actrița pentru sursa citată.

Citește și:
Andreea Ibacka, dezvăluiri despre cum i s-a schimbat viața după ce a ajuns celebră: „Momentele mele de divă…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people