Anca Țurcașiu a dezvăluit în vara anului 2020 că a divorțat de fostul ei partener, medicul Cristian Georgescu, după o căsătorie care a durat 22 de ani. Anunțul artistei a luat prin surprindere pe toată lumea și a preferat să păstreze discreția în ceea ce privește motivele care au dus la separare.
Acum, la doi ani de la divorț, Anca Țurcașiu a vorbit deschis despre perioada care a urmat după separare. Artista în vârstă de 52 de ani a dezvăluit într-un interviu pentru VIVA! cum a fost pentru ea să decidă să renunțe la un mariaj care nu a mai funcționat.
„Îți trebuie foarte mult curaj. Toate fricile astea pe care noi le avem sunt o dovadă de nesiguranță. Până la urmă, vrei să ai o siguranță, să ai în jurul tău spațiul acela cu care ai devenit confortabil. Și atunci când toate lucrurile se destramă, se rup din orice fel de motiv, nu mă refer neapărat la un divorț, ci la orice, o moarte, o despărțire, ai pierdut o avere, o destabilizare de genul acesta creează foarte multe spaime, foarte multe frici, și lecția cea mai puternică pe care am învățat-o în timp a fost că suntem atât de puternici, mult mai puternici decât credem noi despre noi. Și că niciodată nu suntem singuri. Atunci când avem impresia că suntem singuri, niciodată nu suntem singuri.'
De asemenea, în același interviu, Anca Țurcașiu a povestit că a apelat la ajutorul unui psiholog după divorț.
„Da, cred foarte mult în asta și primești foarte mult ajutor. E o nevoie, pentru că tu te vezi din alt unghi, te vezi subiectiv, ori cineva care te vede din afară și cu care stai de vorbă îți deschide ochii către adevăr și realitate, pe care tu nu o poți percepe decât prin prisma emoțiilor pe care le ai în momentul respectiv și e de foarte mare ajutor. Am fost la psiholog după divorț. Am avut nevoie de sprijin', a declarat Anca Țurcașiu pentru VIVA!.
Citește și:
Raluca Bădulescu, replică acidă pentru cei care îi critică aspectul fizic: „Circuri infinite’
Foto: Arhiva ELLE