Anca Țurcașiu anunța în vara anului 2020 că a divorțat după o căsătorie de 22 de ani. La vremea respectivă, anunțul i-a șocat pe fanii ei, însă acum, la aproape doi ani de la divorț, artista este foarte fericită și a depășit acel moment din viața ei.
Anca Țurcașiu a dezvăluit într-un interviu pentru impact.ro care sunt schimbările prin care a trecut în timpul scurs de la divorț și de ce acum este mult mai fericită și mai împăcată cu propria ei persoană.
„Nimeni nu crede acest lucru (n.red. că există viață după o despărțire), șocul este atât de puternic de fiecare dată când ți se schimbă viața. Ieși din niște automatiste, este greu să faci o schimbare majoră, doar oamenii puternici reușesc să facă acest lucru. Nici nu mi-am dat seama cât sunt de puternică, nu aveam o părere foarte bună despre mine', a spus artista.
Întrebată ce s-a schimbat în viaţa sa, Anca Ţurcaşiu a explicat: „Tot ce s-a schimbat în viața mea a fost pentru a avea o variantă mai bună a mea astăzi. Nu neapărat divorțul, ci tot ce s-a întâmplat de-a lungul vieții mele. Pot să spun că astăzi mă simt ca și cum am ajuns la cea mai bună versiune a mea de până acum, din toate punctele de vedere. Multe lucruri s-au schimbat în bine', a adăugat actrița pentru sursa citată.
„Sunt multe persoane care stau în niște relații din compromis doar pentru că le este greu să facă acest pas, vorbim și de bărbați, dar și de femei. Se complac pentru că nu conștientizează că totul este foarte scurt. Atunci când conștientizezi trecerea timpului, când îți dai seama că în orice fracțiune de secundă se poate întâmpla ceva, vezi totul la altă dimensiune. La început e complicat, e ca un travaliu de doliu, așa se și spune. Trecerea timpului este singurul medicament care vindecă', a mai declarat Anca Țurcașiu.
În iulie 2020, Anca Țurcașiu a publicat un mesaj pe Facebook în care dezvăluia că ea și ea și medicul stomatolog Cristian Georgescu au decis să divorțeze după o căsătorie de 22 de ani. Cei doi au împreună și un fiu, pe nume Radu.
„Am divorțat! Am divorțat de bărbatul pe care l-am ales să-mi fie sprijin! Suflet pereche! În brațele căruia am crezut că voi imbatrani! Dar viața îți oferă lecții de învățat! Ne naștem să primim lecții! Merg mai departe cu fruntea sus, convinsă că sunt iubită de Dumnezeu și de voi și aștept de acum înainte liniște, echilibru, iubire, pace și armonie! Știu că cineva acolo sus mă iubește și voi avea parte de tot binele Pământului! Nu așteptați nimic de la mine! Nu voi răspunde nimănui! Viața mea personală nu va fi expusă niciodată! Rămân demnă, optimistă și sigură că voi redeveni fericită și iubită ! Sunt aici pe Pământ că să ofer iubire, bucurie și voi face asta până la sfârșit!', mărturisea artista la vremea respectivă.
Citește și:
Mădălina Ghenea, așa cum nu ai mai văzut-o până acum. Cum s-a filmat vedeta
Foto: Instagram