Anca Serea și Adrian Sînă formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul autohton. Vedeta și artistul sunt împreună din 2011 și s-au căsătorit în 2015. Au împreună patru copii, pe Noah, Ava, Moise și Leah. Anca Serea mai are doi copii, pe David și Sarah, din mariajul cu omul de afaceri Filip Poplingher, care a murit în 2010.
Anca Serea și Adrian Sînă au vorbit mereu cu sinceritate despre povestea lor de dragoste, dar și despre clipele dificile pe care le-au întâmpinat de când sunt împreună. Recent, fosta prezentatoare TV a vorbit despre conflictele din relația cu soțul ei, dar și despre cum reușesc cei doi să le gestioneze.
„Foarte des, chiar. (n.r. se ceartă) În bula magică de iubire suntem, dar oamenii se mai ceartă, se mai împacă. Câteva zile, categoric. (n.r. au stat fără să vorbească) Doar că el vorbește cu mine, eu nu vorbesc cu el. Ne șicanăm. Ne mai șicanăm uneori, dar este clar că după o anumită vreme mai intervin idei care nu sunt chiar cap în cap, conform așteptărilor lui sau așteptărilor mele. Uneori, da, este nevoie de timp, este nevoie de timp și de spațiu', a spus Anca Serea pentru Ego.ro.
Fosta prezentatoare TV a mai vorbit și despre momentele de gelozie care apar în relația lor. Anca Serea a recunoscut faptul că la început era destul de geloasă, dar acum acest lucru s-a schimbat.
„Când oamenii se iubesc, este normal să existe o gelozie, dar împletită cu respect. Nu îți imagina că ne controlăm telefoanele sau gențile. Eu nu mai sunt geloasă de mult, am fost la început, dar nu îmi dă motive să fiu. Nu m-am gândit niciodată, mi se pare lipsă totală de respect să ne controlăm telefoanele. Nici nu are ce să găsească. Nici eu la el, sunt convinsă. Sper că este mai deștept de atât, nu?', a declarat Anca Serea pentru sursa menționată anterior.
Anca Serea și Adrian Sînă au făcut mărturisiri cu mai multe ocazii despre povestea lor de dragoste și nu au ascuns faptul că au întâmpinat și momente grele. Cu toate acestea, cei doi par a fi găsit secretul unei relații frumoase și de durată.
„Noi încă ne mai comportăm ca doi copii așa, când suntem singuri în intimitatea noastră. Cred că în adâncul sufletului nostru toți suntem niște copii, mai mari sau mai mici. Gesturi de romantism face aproape zilnic. Îmi aduce flori, îmi scrie mesaje deocheate', a dezvăluit Anca Serea, pentru WOWbiz.ro.
Chiar dacă sunt împreună de 11 ani, cei doi au învățat să pună relația de cuplu pe primul loc și să depășească mai ușor momentele grele.
„Noi încercăm să păstrăm, chiar și după mai bine de 11 ani de relație, flacăra aprinsă. Avem și momente mai grele, dar mare majoritate a momentelor noastre sunt momente foarte frumoase și ne arătăm dragostea indiferent de loc și de moment', a mai dezvăluit Anca Serea pentru sursa citată.
Citește și:
Motivul pentru care Andreea Bălan își dorește custodia exclusivă a celor două fetițe pe care le are cu George Burcea
Foto: Arhiva ELLE