Anca Lungu s-a căsătorit religios cu partenerul ei, Harry Arampatzis. Cum arată rochia de mireasă purtată de fosta prezentatoare

O prezență discretă chiar și pe social media, Anca Lungu a decis să se căsătorească religios cu partenerul ei, Harry Arampatzis, în cadrul unei ceremonii intime.

În 2018, Anca Lungu a decis să părăsească România și să se stabilească la Nisa, acolo unde trăiește o poveste de dragoste cu Harry Arampatzis, un bărbat de origine greacă care se ocupă cu afaceri în domeniul cosmeticelor, alături de care are și un băiat, pe nume Georgios. În trecut, fosta prezentatoare de știri de la Antena 1 a fost căsătorită cu Ștefan Lungu. Cei doi au divorțat în 2017 și au împreună o fiică, pe Natalia.


O prezență discretă chiar și pe social media, Anca Lungu a decis să se căsătorească religios cu partenerul ei, Harry Arampatzis, în cadrul unei ceremonii intime la care au participat doar câțiva membri ai familiei și puțini prieteni apropiați.

Deși cei doi nu au anunțat oficial că au făcut pasul cel mare și nici nu au oferit mai multe detalii despre eveniment, mai multe imagini au ajuns pe rețelele de socializare, postate fie de familie, fie de persoanele care s-au ocupat ca look-ul celor doi să fie impecabil la evenimentul organizat în cerc restrâns.


Anca Lungu s-a căsătorit și a purtat o ținută albă, diafană, compusă dintr-un top cu bretele și o fustă vaporoasă, iar Harry Arampatzis a optat pentru un sacou crem și pantaloni albi. În ceea ce privește look-ul fostei prezentatoare, ea a purtat un machiaj natural, care i-a pus în valoare trăsăturile, iar părul a fost coafat lejer, încadrându-i chipul cu câteva șuvițe ușor ondulate. Poți vedea imaginile în galeria de mai sus.

Anca Lungu și soțul ei, prezențe elegante la Festivalul de Film de la Cannes

Anca Lungu și soțul ei, Harry Arampatzis, au fost la Festivalul de Film de la Cannes cu ocazia premierei filmului „Trei kilometri până la capătul lumii', regizat de Emanuel Pârvu și scris de el împreună cu Miruna Berescu, în care rolurile principale sunt interpretate de Bogdan Dumitrache, Ciprian Chiujdea, Laura Vasiliu, Ingrid Micu-Berescu și Valeriu Andriuță. „Trei kilometri până la capătul lumii' a fost singurul film românesc aflat în competiția oficială de la Cannes 2024. 


Anca Lungu și soțul ei, Harry Arampatzis, au avut o apariție fabuloasă pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Cannes. Pentru această ocazie, vedeta a purtat o rochie neagră, lungă, din catifea, cu transparențe în zona taliei, semnată de Maria Lucia Hohan. Anca Lungu a completat ținuta cu sandale, perle, cercei și inele. În ceea ce îl privește pe partenerul ei, acesta a optat pentru un look all black.

Anca Lungu a oferit pe Instagram mai multe detalii despre experiența de la Festivalul de Film de la Cannes. 


„Ieri am participat pentru prima dată la premiera unui film aflat în competiția oficială de la Cannes. Am fost alături de echipa filmului românesc „Trei kilometri până la capătul lumii' și am trăit alături de ei toate emoțiile unui astfel de eveniment. Am fost atât de emoționată, încât nu m-am oprit pentru o fotografie pe covorul roșu al Festivalului, dar am fost atât de norocoasă, încât să fiu surprinsă de prietenul nostru @alexrosuphoto în fața hotelului Carlton, locul din care am fost preluați de mașinile oficiale. E o amintire pe care o voi păstra cu drag în suflet. M-am revăzut cu oameni pe care îi apreciez și am văzut un film care m-a emoționat profund.'

Anca Lungu a postat și un scurt video în care se poate observa că este fericită că pășește pe covorul roșu de la Cannes însoțită de partenerul ei.

„Un mic moment de pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Cannes. Am avut șansa de a vedea în premieră mondială „Trei kilometri până la capătul lumii.' Am plâns, am râs. Un carusel emoțional și un film care e imposibil să se întoarcă fără premiu în România. Jocul actorilor, excepțional!'


De asemenea, Anca Lungu a precizat faptul că soțul ei a fost profund impresionat de filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii', care e în competiția de la Cannes 2024. 

„I-a plăcut mult @treikilometri până la capătul lumii și a apreciat în special capacitatea regizorului de a pătrunde în intimitatea personajelor sale. A fost impresionat și de jocul excelent al actorilor români. La două zile după premiera de la Cannes încă mai dezbatem pe marginea subiectului, iar acesta este pentru noi un indicator important al unui film bun. Pentru mine pasiunea aceasta s-a născut în copilărie. Tatăl meu s-a ocupat mulți ani de cinematografele din județul Suceava, așa că pot spune, fără să exagerez, că am copilărit printre proiecții. Păstrez și acum obiceiul de a merge la cinematograf și se pare că mi-am găsit partenerul. Filmele sunt cu siguranță una dintre plăcerile care ne apropie.'

Citește și:
Anunțul special făcut de Cătălina Grama după terminarea serialului Clanul. Ce decizie a luat pe plan profesional: „Sunt foarte încântată…’

Foto: Instagram Anca Lungu/Alex Roșu, Spynews

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people