Anca Lungu, primele declarații despre nunta din Grecia cu Harry Arampatzis. Ce imagini superbe a dezvăluit: „Una dintre cele mai emoționante zile”

La câteva zile de la nuntă, Anca Lungu a dezvăluit pe rețelele de socializare câteva imagini speciale de la ceremonia care a avut loc în Grecia

În 2018, Anca Lungu a decis să părăsească România și să se stabilească la Nisa, acolo unde trăiește o poveste de dragoste cu Harry Arampatzis, un bărbat de origine greacă care se ocupă cu afaceri în domeniul cosmeticelor, alături de care are și un băiat, pe nume Georgios. În trecut, fosta prezentatoare de știri de la Antena 1 a fost căsătorită cu Ștefan Lungu. Cei doi au divorțat în 2017 și au împreună o fiică, pe Natalia.

O prezență discretă chiar și pe social media, Anca Lungu a decis să se căsătorească religios cu partenerul ei, Harry Arampatzis, în cadrul unei ceremonii intime, în Grecia, la care au participat doar câțiva membri ai familiei și puțini prieteni apropiați.

Cei doi au anunțat oficial că au făcut pasul cel mare, dezvăluind mai multe imagini pe rețelele de socializare, fotografii inedite fiind postate fie de familie, fie de persoanele care s-au ocupat ca look-ul celor doi să fie impecabil la evenimentul organizat în cerc restrâns.

Anca Lungu s-a căsătorit și a purtat o ținută albă, diafană, compusă dintr-un top cu bretele și o fustă vaporoasă, iar Harry Arampatzis a optat pentru un sacou crem și pantaloni albi. În ceea ce privește look-ul fostei prezentatoare, ea a purtat un machiaj natural, care i-a pus în valoare trăsăturile, iar părul a fost coafat lejer, încadrându-i chipul cu câteva șuvițe ușor ondulate. Poți vedea imaginile în galeria de mai sus.

Anca Lungu, primele declarații despre nunta din Grecia cu Harry Arampatzis

La câteva zile de la nuntă, Anca Lungu a dezvăluit pe rețelele de socializare câteva imagini speciale de la ceremonia care a avut loc în Grecia, dar și detalii de la petrecerea care a urmat.

„10 iulie 2024 e o dată ce rămâne în istoria familiei noastre. A fost una dintre cele mai emoționante zile din câte am trăit vreodată, mai ales că cei doi copii ai noștri, Natalia și Georgios, ne-au fost alături. Le mulțumim tuturor celorlalte suflete dragi care ne-au fost aproape nu doar în ziua nunții, ci pe parcursul celor 7 ani de când suntem împreună. Le mulțumim nașilor @andreeaberecleanu și @dr.stanconstantin, datorită cărora ne-am cunoscut. Îi mulțumim Cristinei pentru aceste câteva cadre trimise în avans și le mulțumesc mult prietenilor mei dragi care au avut grijă să fiu frumoasă în ziua nunții”, a povestit Anca Lungu pe social media.

Cine sunt nașii celor doi

Tot pe rețelele de socializare, Andreea Berecleanu, fosta colegă de la Antena 1 și foarte bună prietenă cu aceasta, a dezvăluit că ea și soțul ei, Constantin Stan au fost nașii de la cununia religioasă.

„Fericirea are chipul ei. Emoția are chipul lui. Anca și Harry, dragii noștri prieteni, începând de ieri, și iubiți fini. Bucuroși, plini unul de celălalt, răbdători pentru acest pas firesc, cel al căsătoriei religioase. Le-am însoțit pașii la altar, în prezența familiei și prietenilor apropiați, apoi am dansat și ne-am distrat până în zori la o nuntă tipic grecească, pe malul mării, cu picioarele în nisip, îmbrăcați toți în alb, așa cum ne-a rugat Ancuța. Postez aceste momente intime, doar câteva, cu acordul ei și a lui Harry, pentru că știu că ați însoțit-o ca telespectatori atât în viața ei profesională, cât și personală. Noi, ca nași, le vom fi alături necondiționat în fiecare moment al vieții de familie, la fel cum am făcut-o și până acum! Cu dragoste, Andreea și Constantin”, a povestit Andreea Berecleanu pe rețelele de socializare.

Respectând tema nunții, Andreea Berecleanu a impresionat cu ținuta pe care a purtat-o la evenimentul discret, dar elegant, acest moment important din viața prietenei ei. Andreea Berecleanu a optat pentru o rochie creată de designerul Nicoleta Negură, aceeași care a realizat și rochia de mireasă a Dalianei Răducan pentru nunta sa cu Răzvan Simion. Conform site-ului brandului, prețul unei rochii de seară variază între 4.000 și 7.000 de lei, iar o creație precum cea purtată de Andreea Berecleanu, confecționată din mătase de culoarea fildeșului, costă 13.000 de lei.

Anca Lungu și soțul ei, prezențe elegante la Festivalul de Film de la Cannes

Anca Lungu și soțul ei, Harry Arampatzis, au fost la Festivalul de Film de la Cannes cu ocazia premierei filmului „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu și scris de el împreună cu Miruna Berescu, în care rolurile principale sunt interpretate de Bogdan Dumitrache, Ciprian Chiujdea, Laura Vasiliu, Ingrid Micu-Berescu și Valeriu Andriuță. „Trei kilometri până la capătul lumii” a fost singurul film românesc aflat în competiția oficială de la Cannes 2024. 

Anca Lungu și soțul ei, Harry Arampatzis, au avut o apariție fabuloasă pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Cannes. Pentru această ocazie, vedeta a purtat o rochie neagră, lungă, din catifea, cu transparențe în zona taliei, semnată de Maria Lucia Hohan. Anca Lungu a completat ținuta cu sandale, perle, cercei și inele. În ceea ce îl privește pe partenerul ei, acesta a optat pentru un look all black.

Anca Lungu a oferit pe Instagram mai multe detalii despre experiența de la Festivalul de Film de la Cannes. 

„Ieri am participat pentru prima dată la premiera unui film aflat în competiția oficială de la Cannes. Am fost alături de echipa filmului românesc „Trei kilometri până la capătul lumii” și am trăit alături de ei toate emoțiile unui astfel de eveniment. Am fost atât de emoționată, încât nu m-am oprit pentru o fotografie pe covorul roșu al Festivalului, dar am fost atât de norocoasă, încât să fiu surprinsă de prietenul nostru @alexrosuphoto în fața hotelului Carlton, locul din care am fost preluați de mașinile oficiale. E o amintire pe care o voi păstra cu drag în suflet. M-am revăzut cu oameni pe care îi apreciez și am văzut un film care m-a emoționat profund.”

Anca Lungu a postat și un scurt video în care se poate observa că este fericită că pășește pe covorul roșu de la Cannes însoțită de partenerul ei.

„Un mic moment de pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Cannes. Am avut șansa de a vedea în premieră mondială „Trei kilometri până la capătul lumii.” Am plâns, am râs. Un carusel emoțional și un film care e imposibil să se întoarcă fără premiu în România. Jocul actorilor, excepțional!”

Citește și:
Anunțul special făcut de Cătălina Grama după terminarea serialului Clanul. Ce decizie a luat pe plan profesional: „Sunt foarte încântată…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people