Anca Lungu a avut la nuntă un tort atipic, care a atras atenția.
Anca Lungu a decis să se căsătorească religios cu partenerul ei, Harry Arampatzis, în cadrul unei ceremonii intime, în Grecia, la care au participat doar câțiva membri ai familiei și puțini prieteni apropiați.
Cei doi au anunțat oficial că au făcut pasul cel mare, dezvăluind mai multe imagini pe rețelele de socializare, fotografii inedite fiind postate fie de familie, fie de persoanele care s-au ocupat ca look-ul celor doi să fie impecabil la evenimentul organizat în cerc restrâns.
Anca Lungu s-a căsătorit și a purtat o ținută albă, diafană, compusă dintr-un top cu bretele și o fustă vaporoasă, iar Harry Arampatzis a optat pentru un sacou crem și pantaloni albi. În ceea ce privește look-ul fostei prezentatoare, ea a purtat un machiaj natural, care i-a pus în valoare trăsăturile, iar părul a fost coafat lejer, încadrându-i chipul cu câteva șuvițe ușor ondulate. Poți vedea imaginile în galeria de mai sus.
Recent, Anca Lungu a împărtășit pe Instagram câteva fotografii noi de la nunta sa cu soțul ei, descriind evenimentul ca fiind exact cum și-a dorit. Cel mai așteptat moment al serii a fost, fără îndoială, cel al tortului, care a ieșit în evidență printr-o abordare inedită. În locul tradiționalului tort alb, decorat cu flori, mirii au ales un tort roșu, împodobit cu fructe, aducând astfel o notă originală și vibrantă evenimentului.
La câteva zile de la nuntă, Anca Lungu a dezvăluit pe rețelele de socializare câteva imagini speciale de la ceremonia care a avut loc în Grecia, dar și detalii de la petrecerea care a urmat.
„10 iulie 2024 e o dată ce rămâne în istoria familiei noastre. A fost una dintre cele mai emoționante zile din câte am trăit vreodată, mai ales că cei doi copii ai noștri, Natalia și Georgios, ne-au fost alături. Le mulțumim tuturor celorlalte suflete dragi care ne-au fost aproape nu doar în ziua nunții, ci pe parcursul celor 7 ani de când suntem împreună. Le mulțumim nașilor @andreeaberecleanu și @dr.stanconstantin, datorită cărora ne-am cunoscut. Îi mulțumim Cristinei pentru aceste câteva cadre trimise în avans și le mulțumesc mult prietenilor mei dragi care au avut grijă să fiu frumoasă în ziua nunții”, a povestit Anca Lungu pe social media.
Tot pe rețelele de socializare, Andreea Berecleanu, fosta colegă de la Antena 1 și foarte bună prietenă cu aceasta, a dezvăluit că ea și soțul ei, Constantin Stan, au fost nașii de la cununia religioasă.
„Fericirea are chipul ei. Emoția are chipul lui. Anca și Harry, dragii noștri prieteni, începând de ieri, și iubiți fini. Bucuroși, plini unul de celălalt, răbdători pentru acest pas firesc, cel al căsătoriei religioase. Le-am însoțit pașii la altar, în prezența familiei și prietenilor apropiați, apoi am dansat și ne-am distrat până în zori la o nuntă tipic grecească, pe malul mării, cu picioarele în nisip, îmbrăcați toți în alb, așa cum ne-a rugat Ancuța. Postez aceste momente intime, doar câteva, cu acordul ei și a lui Harry, pentru că știu că ați însoțit-o ca telespectatori atât în viața ei profesională, cât și personală. Noi, ca nași, le vom fi alături necondiționat în fiecare moment al vieții de familie, la fel cum am făcut-o și până acum! Cu dragoste, Andreea și Constantin”, a povestit Andreea Berecleanu pe rețelele de socializare.
Foto: Instagram