Anamaria Prodan, mesaj acid după ce Laurențiu Reghecampf a devenit tată pentru a patra oară: „Să îi educe și să nu îi părăsească și pe aceștia”

Vestea că Laurențiu Reghecampf a devenit din nou tată a fost primită cu indiferență de către fosta lui soție.

Familia lui Laurențiu Reghecampf are parte de momente de bucurie, după nașterea fiului său, anunțată de iubita sa, Corina Caciuc. Ea a distribuit o imagine cu nou-născutul direct din spital. Pentru antrenor, aceasta este a patra experiență ca tată.


Laurențiu Reghecampf a devenit tată pentru a patra oară

Relația dintre Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc este una plină de iubire și durează de peste doi ani. În mai 2022, au devenit părinții lui Liam, iar acum au sărbătorit venirea pe lume a unui băiețel în ultima zi a lunii martie.

Anunțul a fost făcut direct de la spital, când iubita antrenorului a postat o fotografie pe platformele de socializare, prezentând cel mai nou membru al familiei, însoțit de un mesaj profund emoționant, exprimându-și dragostea și recunoștința.


„Iubirea mea pentru tine este dincolo de cuvinte', a scris Corina Caciuc, pe Instagram.

sursa: Instagram

Laurențiu Reghecampf și partenera sa se află într-o perioadă extraordinară în viața lor. Cu toate acestea, au ales să se bucure de momentele lor în privat.

Mai mult decât atât, Corina Caciuc nu a făcut multe declarații despre cea de-a doua sarcină. Anunțul a venit în luna septembrie a anului 2023, când a postat o fotografie cu un tort pe care era scris: „1+1=4'. Ea l-a etichetat și pe Laurențiu Reghecampf, sugerând că familia lor se va mări cu încă un membru. De asemenea, până în prezent, cei doi nu au dezvăluit numele micuțului, doar faptul că este băiat.


Laurențiu Reghecampf a devenit tată pentru a patra oară, fiind acum implicat într-o relație cu Corina Caciuc. Din prima sa căsătorie, el mai are un băiat pe nume Luca, iar din mariajul său cu Anamaria Prodan, antrenorul mai are un fiu pe nume Laurențiu Junior. 

Cum a reacționat Anamaria Prodan la această veste

În luna iunie 2021, Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan au decis să divorțeze, după 15 ani de relație și 13 ani de căsătorie. De atunci, cei doi au fost implicați în numeroase controverse, au făcut declarații acide unul la adresa celuilalt, s-au confruntat la tribunal, dar și în afara lui, dar și-au găsit și fericirea alături de alte persoane.


Vestea că Laurențiu Reghecampf a devenit din nou tată a fost primită cu indiferență de către fosta lui soție, care i-a transmis un mesaj acid.

„Am rugat presa să nu ne mai implice în ce face Reghecampf. Nu ne interesează eșecurile lui pe plan profesional, nu ne interesează ce face câți copii face, cu cine și când. Să-l ajute Dumnezeu, ca pe oricine, de altfel, să înțeleagă ce înseamnă familie și copil și la bătrânețe, să îi crească, să îi educe și să nu îi părăsească și pe aceștia. În rest, nu ne interesează absolut nimic despre acest om, nu îi purtăm ranchiună, pur și simplu ne este super indiferent! Vă mulțumesc pentru telefon și sper să fie ultimul legat de Reghecampf. Vă pup', a declarat Anamaria Prodan pentru Actualitate.net.

Cum s-au cunoscut antrenorul și iubita lui

Laurențiu Reghecampf a fost invitat acum ceva timp la emisiunea de podcast Acasă La Măruță și a povestit cum a întâlnit-o pe partenera sa actuală. Au avut o primă întâlnire acum doi ani în timpul unui eveniment și apoi el a încercat să stabilească o legătură cu ea.


„Am cunoscut-o la un eveniment, la o petrecere, dar nu am cunoscut-o direct, doar am văzut-o. După care am încercat să iau legătura și să o cunosc cu adevărat. Știi cum este… la câte discuții au ieșit și câte discuții sunt, dar și ce vorbește Anamaria peste tot… Este foarte greu ca cineva să mai vadă realitatea. Acum cât timp am cunoscut-o pe Corina? Acum aproape un an și 8 luni, 2 ani, ceva de genul acesta. Nu cred că este important și nu cred că interesează pe nimeni cum ai cunoscut pe cineva. Important este ce simți pentru persoana respectivă și ce se va întâmpla de acum încolo sau care este legătura… eu așa o văd. Sunt foarte fericit! O iubesc! Lucrurile pentru mine au luat o întorsătură foarte pozitivă.'

Citește și:
Shannen Doherty, dezvăluiri dureroase despre lupta cu cancerul și infidelitatea soțului său: „M-am simțit atât de trădată’

foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people