Ana Morodan revine pe micile ecrane, după problemele cu poliția.
Ana Morodan revine pe micul ecran după incidentele cu poliția și a făcut primele declarații despre revenirea sa. După ce a fost prinsă de polițiști la sfârșitul lunii martie conducând fără permis și sub influența alcoolului, vedeta se pregătește acum să revină în lumina reflectoarelor.
Ca urmare a incidentelor legale, emisiunea în care era Ana Morodan, difuzată pe Antena Stars a fost eliminată din program. Recent, vedeta a anunțat că a reluat filmările pentru reality-show și că, de fapt, acesta nu a fost niciodată scos din grilă.
„Eu n-am fost niciodată plecată de la Antena Stars. Emisiunea a fost întreruptă, ceea ce a fost firesc. Am stabilit toți de comun acord ca în perioada în care eu am fost la procuror și toate lucrurile care s-au întâmplat, nu puteam să apar pe post râzând și distrându-mă. Contractul meu cu Antena Stars este în picioare. Nu s-a dizolvat și noi, uite, în tot răul e și un bine, că am început emisiunea asta care m-a terminat, efectiv. Și-a pus amprenta și oboseala. Căci să fii în fața camerei atâtea ore nu e atât de ușor, cel puțin pentru mine”, a spus Ana Morodan pentru fanatik.
Ana Morodan a anunțat cu bucurie că fanii ei o vor putea vedea din nou la televizor în luna iulie și filmările vor continua până anul viitor. Vedeta se simte extrem de fericită să revină pe micile ecrane.
„Am prins un avans și noi filmăm în continuare pentru emisiune. Emisiunea o să intre pe post în iulie. Vom continua până anul viitor. Eu îți spun ce am vorbit cu producătorii. Pot să spun inclusiv că ieri am filmat”, a mai spus aceasta.
Ana Morodan a fost supusă controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, după ce a fost prinsă la volan sub influența alcoolului și a substanțelor interzise. De asemenea, împotriva ei au fost întocmite trei dosare penale pentru trei infracțiuni distincte: conducere cu permisul suspendat, consum de substanțe stupefiante interzise și refuzul recoltării de probe biologice.
În ultimele săptămâni, Ana Morodan a reapărut pe rețelele de socializare cu postări și povești, semn că și-a reluat activitatea de dinainte, încercând să facă față momentului dificil până la confruntarea cu consecințele legale ale acțiunilor sale.
„Există diferență între drog și a lua un medicament prescris pe rețetă pe care îl iei, poate iei o pastilă în plus. Mie asta mi-a ieșit, benzodiazepină, care e substanță activă din Xanax. Nu mi-a ieșit niciun fel de drog. Eu nu mă droghez. Nici la alcool nu a ieșit un alcool cine știe cât, a ieșit 0,05, care a ieșit după o bere. E mai puțin decât o bere, pentru că da, într-adevăr, băusem dimineața chiar fix o bere. Eu am problemă cu rinichii, cu unul, nu cu amândoi. Nu sunt eu o mare fană de bere, nu beau bere în cantități mari. Din când în când mai beau câte o bere, că e bună pentru rinichi”, a declarat Ana Morodan în interviul acordat Fanatik.ro.
FOTO: Arhivă ELLE