Ana-Maria Popescu (Brânză) a câștigat Cupa Mondială la spadă de la Tallinn în fața Violettei Kolobova cu 15-13.
În vârstă de 34 de ani, Ana-Maria Popescu (Brânză) a învins-o sâmbătă pe rusoaica Violetta Kolobova la Cupa Mondială la spadă de la Tallinn. Ana-Maria a trecut în primul tur de Katrina Lehis, cu 15-14, iar în turul doi cu 15-9 de Courtney Hurley.
În optimi, ea a trecut cu 15-7 în fața sud-coreencei Sera Song, iar în sferturi cu 15-5 în fața lui Nicol Foietta. În semifinală, ea a câștigat cu 15-14 în fața lui Yiwen Sun.
Ana-Maria Popescu a transmis un mesaj emoționant pe Facebook imediat după ce a câștigat, în care spune care au fost lucrurile care au ajutat-o să câștige și care îi poate inspira pe cei care se află la început de drum. Fanii au felicitat-o și și-au arătat mândria față de ea.
„Da, Ana, POȚI
să CREZI… pentru că dacă tu nu o faci, degeaba cred toți ceilalți în tine!
să NU RENUNȚI… pentru că dacă o vei face, nu vei afla niciodată dacă ai fi putut să reușești!
să MUNCEȘTI… pentru că munca este singurul secret pe care îl cunosc atunci când vine vorba de succes!
Tokyo este încă departe și drumul până acolo este foarte lung, dar măcar am început cu dreptul (oricât de stângace sunt eu)
Vă mulțumesc vouă pentru energia bună și celor care mă suportă zi de zi… de zi,” a scris Ana-Maria pe contul său de Facebook.
„Felicitări! Mulțumim că ne-ai făcut români mândri!”, „Bucuria este de partea noastră!”, „Felicitări! Noi credem în tine! Știm că poți”, „Felicitări, sportiva noastră de aur”, Bravo, campioana noastră! Ai fost la înălțime și astăzi!”, au fost doar câteva comentarii scrise de fani.
Yiwen Sun şi Mingye Zhu s-au clasat pe locul al treilea. Următorul meci pe care îl va avea Ana-Maria este în perioada 10-12 ianuarie 2020 și va avea loc la Havana, în Cuba.
Ana-Maria Popescu are o carieră de succes, câștigând 14 turnee de Cupa Mondială. În anul 2008, Ana-Maria a fost vicecampioană olimpică la Jocurile Olimpice de vară de la Beijing, iar în anul 2016 a devenit campioană olimpică pe echipe la Rio de Janeiro. Încă de la o vârstă fragedă, Ana-Maria a câștigat titluri remarcante, mai precis, la 15 ani a câștigat titlul național la seniori în cadrul clubului LPS Craiova.
Foto: Instagram
Vezi şi locuri de vizitat în Estonia – cele mai apreciate destinații de vacanță!