Ana Baniciu și Edy Kovacs s-au mutat în casa nouă. Artista, mesaj emoționant în ultima lună de sarcină: „Câte amintiri superbe”

Ana Baniciu și Edy Kovacs s-au mutat în noua lor casă, lăsând în urmă apartamentul plin de amintiri al artistei.

Ana Baniciu se apropie cu pași repezi de momentul în care își va ține în brațe copilul. Cântăreața și soțul ei, Edy Kovacs, vor avea un băiețel și sunt extrem de încântați de această nouă etapă din viața lor. Artista a făcut un anunț inedit pe rețelele de socializare, fiind foarte emoționată de schimbările din viața ei.


Ana Baniciu și Edy Kovacs s-au mutat în noua casă

Artista și partenerul ei de viață trec prin schimbări semnificative în viața lor. Dincolo de faptul că în scurt timp își vor ține copilul în brațe, cei doi s-au mutat și în noua casă. După câteva luni de renovări și amenajări atent supravegheate, Ana Baniciu și Edy Kovacs și-au luat adio de la vechiul apartament plin de amintiri pentru a începe o nouă etapă.

„Eu azi, 1 iunie, plânsă toată. Așa fac eu când se termină un capitol… și ce capitol! Acum 6 ani, la 25 de ani, mă întorceam învingătoare din Asia Express și cu toți banii strânși și ajutor din partea alor mei, mi-am cumpărat locul meu mult visat! În cei cinci ani de stat aici m-am maturizat enorm, mi-am făcut prieteni pe viață, prieteni alături de care numai eu știu câte petreceri de neuitat s-au derulat! Avem amintiri pe viață de aici… cu miile de discuții de la renumitul bar… barul de la bucătărie! Aici am povestit, am râs, am plâns și am proiectat viitorul. Să nu uit de cel mai important aspect… aici l-am cunoscut pe Edi și aici ne-am legat pe viață! L-am obligat, ce-i drept, să se mute el la mine pentru că la momentul ăla simțeam că nu mă pot reloca… îmi dorisem prea mult cuibul ăsta! Asta este locul din care am plecat spre nunta noastră și spre multe alte provocări și proiecte frumoase la care am participat! Noaptea trecută am stat cu ochii pe pereți și mi-am amintit câte amintiri superbe și câți oameni faini mi-au trecut pragul și evident m-a apucat nostalgia pentru că începe un capitol cu totul nou…', a scris Ana Baniciu, pe Instagram.


Ulterior, Ana Baniciu a împărtășit pe Instagram și două imagini realizate în prima noapte din noua lor casă. Artista este surprinsă cu burtica de gravidă la vedere și zâmbind alături de soțul ei la camera de fotografiat.

„Prima noapte în casa nouă', a scris artista pe InstaStory.

Artista se pregătește să nască


Artista a vorbit recent despre cum a fost pentru ea perioada sarcinii și a dezvăluit cum își dorește să nască.

„Mă simt foarte bine. E clar o perioadă mai grea, pentru că e pe ultima sută de metri și acum se resimte toată sarcina. Mă mișc mult mai greu, dar am avut o sarcină ușoară, îi mulțumesc lui Dumnezeu. A fost totul ok și nu am întâmpinat niciun fel de probleme. Sper ca și nașterea să fie o experiență extraordinară, așa cum mi-o imaginez, fiind una naturală. Am bagajul făcut, pentru că mi-a zis domnul doctor că în orice moment se poate întâmpla și sunt pregătită', a declarat, pentru CANCAN.RO, Ana Baniciu.

Chiar înainte de a deveni mamă, Ana Baniciu și soțul ei se vor muta în casa pe care o amenajează de luni bune. Locuința este în zona centrală a Bucureștiului și are o valoare sentimentală enormă pentru artistă. Ana Baniciu a copilărit în casa respectivă, aceasta aparținând bunicilor ei.


„Ne mutăm weekendul ăsta, exact înainte de naștere practic. Termenul e în iunie, pe 12 iunie, cam așa, dar vedem când vrea bebelușul să vină, pentru că voi naște natural. Ideea e că reușim să ne mutăm săptămâna viitoare. Bebelușul are o camera superbă, pe verde, cred că e cea mai frumoasă cameră din casă. Se montează mobila zilele astea și trebuie să facem curat, să ne mutăm toate lucrurile. O să dureze câteva zile', a spus fiica lui Mircea Baniciu pentru sursa citată.

Citește și:
Dana Rogoz, dezvăluiri inedite despre copiii săi. La ce trucuri apelează actrița atunci când pleacă în vacanță: „Sunt niște scheme care funcționează’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people