Ana Baniciu, dezvăluiri inedite despre cum s-a schimbat viața ei de când a devenit mamă. Ce spune despre al doilea copil: „S-a sucit”

Ana Baniciu a dezvăluit cum i s-a schimbat viața de când a devenit mamă.

Ana Baniciu a devenit mamă pentru prima dată la începutul lunii iunie, când a adus pe lume un băiețel perfect sănătos. Împreună cu soțul ei, artista a ales cu grijă numele copilului, hotărând să-l numească Aris, care are o semnificație aparte.


Ana Baniciu, despre cum i s-a schimbat viața de când a devenit mamă

Într-un interviu recent, artista a vorbit deschis despre schimbările semnificative prin care a trecut în ultimele luni, rememorând dificultățile din perioada de început și modul în care acestea i-au influențat parcursul. Cu toate acestea, Ana se bucură din plin de viața de familie și are parte de ajutorul necesar.

„În primul rând s-au schimbat prioritățile. Aris este pe primul loc și așa va fi de acum toată viața, și la mine, și la Edy. Se schimbă în fiecare zi lucruri, dar nu le realizez acum, poate o să le realizez mai târziu. Momentan nu mi se pare că viața noastră este atât de schimbată pentru că noi suntem la fel, râdem la fel de mult, prietenii noștri vin mereu la noi în casă. Nu ne-am închis deloc, și atunci am simțit că a trecut mai ușor perioada asta care trebuia să fie mai grea. A fost grea pentru că au existat niște schimbări extraordinare care se întâmplă, atât fizic, cât și psihic, dar uite că le-am dus așa.', a spus Ana pentru Cancan.


De asemenea, artista a dezvăluit și cum se simte tatăl ei, Mircea Baniciu, în rolul de bunic. Ana Baniciu a dezvăluit și ce temere are tatăl ei în ceea ce-l privește pe Aris.

„Domnul Baniciu este un bunic extraordinar, dar va fi și mai extraordinar când își va găsi curajul să-l ia pe nepot în brațe. Până acum nu l-a luat niciodată în brațe. Îi este teamă să nu-i facă ceva. Când eram eu mică era diferit, mă ținea mereu pe umeri și mă întorcea. Doar că anii au trecut și îi este teamă. Mi-a zis că e micuț, e fragil, eu i-am spus că nu se întâmplă nimic. Nu pune presiune, când simt eu, o fac!', a mai spus artista.

În cadrul aceluiași interviu, Ana a dezvăluit că ea și Edy Kovacs se gândesc să își extindă familia.

„Chiar vorbim despre asta în ultima perioadă. La început era vehement, a spus: „Numai, gata, este singurul’, pe parcurs s-a schimbat. S-a sucit, gata. În momentul acesta nu mă gândesc la asta, pentru că îmi doresc să fiu alături de Aris, primii ani sunt foarte importanți. Deci dacă o să auziți ceva va fi peste doi ani, trei ani. Dar nu spun că nu mi-aș dori mai mulți copii. Nu am pus stop!', a declarat Ana.

Detalii despre noua bonă

Deși este la prima experiență ca mamă, Ana s-a adaptat rapid și cu ușurință acestui nou rol. În primele luni după nașterea lui Aris, Ana Baniciu a luat o pauză de la cariera muzicală pentru a se dedica pe deplin creșterii fiului său. Totuși, ea se bucură de ajutorul bonei, iar recent declara că se simte mai relaxată.


„Avem bonă de o săptămână și este prima seară în care las copilul doar cu bona. Sunt stresată, nu vreți să știți! (…) Nu, ne-am dorit o bonă internă în primul rând. Este filipineză. Am găsit-o cu greu. Noi depusesem actele în urmă cu 7 luni, pentru a obține o bonă de acolo de la mama ei, însă ea nu a mai venit pentru că nu a mai fost de găsit în Filipine. După cele 7 luni am primit acest răspuns că ea nu mai vine. Am zis: ok, încotro o apucăm? Și până la urmă am avut noroc. Vezi, tot răul spre bine, în general', a spus Ana Baniciu pentru Cancan.

Citește și:
Selena Gomez, răspuns dur la adresa celor care îi critică aspectul fizic: „Nu am acel corp. Punct’

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people