Amber Heard îi aduce noi acuzații fostului ei soț, Johnny Depp, în care susține că era bătută de fiecare dată când acesta consuma alcool.
Amber Heard, care a fost căsătorită cu Johnny Depp doar un an înainte să depună actele pentru divorț în luna mai 2016, detaliază violența domestică la care a fost supusă, explicând că Depp a lovit-o în mod repetat, i-a rupt părul și aproape a sufocat-o. Actrița a oferit aceste informații în cadrul procesului de defăimare pe care fostul ei soț l-a intentat împotriva ei, după ce a aflat că Amber a vorbit cu Washington Post despre abuz.
Actrița în vârstă de 32 de ani a enumerat o mulțime de incidente prin care a trecut în relația cu Depp, în documentele obținute de The Post. Amber a povestit momentele de abuz încă de la începutul relației, în 2012: „După un an de relație am început să observ că Johnny era dependent de droguri și alcool. Uneori, când Johnny consuma simultan atât narcotice ilegale cât și prescripții medicale, a trebuit să caut ajutor medical. De câte ori folosea, îmi era teamă pentru amândoi. Devenea o persoană complet diferită, deseori violentă și delirantă. Am numit acea versiune a lui Johnny, „Monstrul”. Deseori, după ce acele stări treceau, nu-și amintea că a fost violent. Pentru că l-am iubit pe Johnny, am crezut în multele lui promisiuni că se va face bine. M-am înșelat.”
Într-o dimineață, când cei doi au urcat în avion pentru a zbura către LA, în mai 2014, Heard a susținut că Depp era deja beat. „În timpul zborului, Johnny le-a ordonat însoțitorilor de zbor să-i aducă o mască de oxigen, continuând în acest timp să bea alcool. Oamenii lui Johnny mi-au spus că era supărat pentru că am filmat o scenă romantică alături de James Franco cu o zi înainte. În scurt timp, Johnny a început să arunce cu obiecte în mine. În loc să reacționez la comportamentul lui, am schimbat pur și simplu locul. Asta nu l-a oprit. A împins un scaun către mine în timp ce mergeam și a început să țipe „James Franco'. La un moment dat, m-am ridicat, iar Johnny m-a lovit în spate și am căzut. A continuat să strige obscenități până când a intrat în baia avionului și a leșinat, rămânând încuiat acolo pe tot parcursul zborului„, a continuat Amber.
După întreaga scenă, se pare că Johnny i-a trimis un mesaj lui Amber în care și-a cerut scuze: „Încă o dată, mă aflu într-o poziție de rușine și regret. Bineînțeles, îmi pare rău. Nu știu ce s-a întâmplat. Dar nu o voi mai face niciodată. Boala mea s-a manifestat și m-a cuprins. Trebuie să mă fac bine. Îmi pare foarte, foarte rău. Te iubesc și îmi pare rău că te-am dezamăgit.”
Amber Heard a explicat că, în urma divorțului din ianuarie 2017, mult persoane au acuzat-o că și-a falsificat rănile: „Mulți oameni cred că sunt mincinoasă (fără să-mi audă măcar povestea). Am fost exclusă dintr-o campanie a unui mare brand de modă. Am pierdut un rol într-un film în care deja fusesem acceptată. Oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată m-au amenințat cu violență. Am primit atât de multe amenințări cu moartea încât a trebuit să-mi schimb numărul de telefon aproape săptămânal.”
Avocații lui Johnny Depp continuă să nege acuzațiile.
Foto: Arhiva Revistei ELLE