Amal Clooney a dezvăluit pentru prima dată cum s-a îndrăgostit de George Clooney

Amal a povestit, pentru prima oară, cum a ajuns să se îndrăgostească de George Clooney.

Amal Clooney a dezvăluit pentru prima dată cum s-a îndrăgostit de George Clooney

Povestea de dragoste dintre George Clooney și Amal Alamuddin, unul dintre cuplurile noastre preferate la momentul actual, o știm – însă, doar din perspectiva lui George.

Într-un interviu acordat recent publicației Vogue, Amal Clooney a spus, pentru prima oară, povestea întâlnirii dintre ei din punctul ei de vedere.

George și Amal s-au întâlnit la o cină care a avut loc la Lacul Como, în Italia, în 2013. După ce au făcut cunoștință, au făcut și schimb de e-mail-uri și asta pentru că este modalitatea preferată a lui Amal de a comunica (poate și din cauza meseriei ei de avocat).

Imediat, George și Amal au început să își scrie e-mail-uri, cea din urmă povestind cum actorul îi răspundea „glumeț, deseori scriindu-i în glumă în persoana câinelui său pe nume Einstein, care se întâmpla să rămână blocat în diverse locuri și avea nevoie de ajutor legal pentru a fi salvat.' Trebuie să recunoaștem că este un mod destul de amuzant și inedit prin care George i-a captat atenția lui Amal!

În octombrie, în același an, cei doi au început să se întâlnească. Amal și-a amintit că, exact cu o zi înainte ca George să ajungă în Londra, vorbea cu verișorul ei Tarek Miknas și i-a dezvăluit că îl place foarte mult pe cel care avea să îi devină soț. Amal știa, totuși, că relația lor va fi foarte mult îngreunată de toată atenția presei.

La prima lor întâlnire, cei doi au mers la unul dintre cele mai cunoscute și populare restaurante din Londra iar când au ieșit de acolo, peste 50 de paparazzi îi așteptau afară. George Clooney și-a amintit, în septembrie, vorbind cu The Hollywood Reporter, că „(Amal) s-a descurcat ca o profesionistă (în acea situație) și, destul de rapid, lucrurile au mers mai departe odată ce am ajuns în Londra.'

Amal și George au început să se vadă în fiecare zi, însă discret, pentru a evita atenția nedorită a presei. Vorbind despre cum a ajuns să se îndrăgostească de George, Amal a dezvăluit: „A fost cel mai natural lucru din lume. Înainte de această experiență, am sperat întotdeauna că dragostea mă va copleși cu totul și nu va mai trebui să mă gândesc sau să iau vreo decizie.' Și așa a și fost.

„Aveam 35 de ani când l-am cunoscut. Nu era de așteptat că mi se va întâmpla lucrul ăsta.', a mai povestit Amal Clooney, vorbind despre ce înseamnă dragostea, din punctul său de vedere. „Este singurul lucru în viață care îți poate determina fericirea și este singurul lucru asupra căruia nu ai control.', a mai spus ea.

Amal Clooney și George Clooney sunt căsătoriți astăzi și sunt fericiții părinți ai unor gemeni, pe nume Alexander și Ella, în vârstă de aproape un an.

Citeste si:
Amal Clooney, sotia lui George Clooney, a fost hartuita sexual

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people