Alina Sorescu, primele declarații oficiale despre divorțul de Alexandru Ciucu

În ultima vreme s-au lansat numeroase zvonuri cu privire la divorțul cuplului format din Alina Sorescu și Alexandru Ciucu.

Alina Sorescu, primele declarații oficiale despre divorțul de Alexandru Ciucu

În ultima vreme s-au lansat numeroase zvonuri cu privire la divorțul cuplului format din Alina Sorescu și Alexandru Ciucu. După ce aceste zvonuri s-au dovedit a fi adevărate, artista a decis să își spună public punctul de vedere pentru a evita orice altfel de speculații.

Artista a confirmat despărțirea printr-un mesaj postat pe contul ei de Instagram și a precizat că ea a fost cea care înaintat actele de divorț, chiar la începutul acestui an.

„Dragii mei, nu voiam să comentez pentru că, așa cum știți cu toții, am fost încă de copil un om discret, cu un parcurs serios și m-am ținut departe de scandaluri”, și-a început Alina Sorescu mesajul.

În urmă cu doar câteva zile s-a aflat că designerul i-a înaintat un proces artistei, prin care cere ca fetele să locuiască la el. Se pare că acesta își dorește să se stabilească cum va putea să-și vadă copiii și unde vor locui micuțele, iar acesta e motivul pentru care ar fi cerut o ordonanță președințială în acest caz.

„Având în vedere că au apărut informații eronate în presă, este nevoie să fac o precizare. La începutul anului am introdus acțiunea de divorț, iar în cadrul acestui proces soțul meu a intentat acum o ordonanță presedințială, în care cere domiciliul fetițelor noastre la el până la soluționarea în instanță a procesului”, a povestit Alina Sorescu fanilor de pe rețelele de socializare.

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu sunt căsătoriți de 12 ani și au împreună două fetițe. Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-au căsătorit în anul 2010, iar în 2014 au devenit părinți pentru prima dată. După doi ani, în 2016, a venit pe lume și cea de-a doua lor fetiță.

„Voi face tot posibilul să îmi protejez fetițele, să muncesc pentru a le crește și să le educ armonios, ca și până acum. Le mulțumesc părinților mei care sunt alături de mine și tuturor celor care în aceste zile mi-au trimis mesaje de încurajare”, a conchis artista.

Citește și:
Andreea Bălan, reclamată de George Burcea la Protecția Animalelor. Reacția artistei: „Aberant și irelevant'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people